Tâmpenia mea se colorează în continuare cu acuarelele tinereții. Aflând eu despre golăniile sale din țările vestice, am început să-l iubesc de îndată pe Ilie Bolojan. Conform speranțelor mele de „poet”, poreclit așa de vreo 50 de ani. Stupefacția mea s-a transformat în oroare. „Eroul” meu se manifestă ca un găinar. Scuze! Găinarii au minte. Bolojan ăsta are o minte de cartier. Ajuns într-o funcție în care un individ cu minte la cap s-ar fi apucat de îndată să curețe curtea casei și să dechidă porțile celor care o gospodăresc, el s-a apucat de rumege semințe vândute de babele de la barieră.
Eram convins că nu este liberal, ci un șmercheraș deștept. El este un șmecheraș de doi bani, vânzător de vorbe culese din ziare de mâna a zecea. Rog sfinții din ceruri să-l ajute să afle că „țiganii” chiar, odată ajunși la putere, nu maii sunt țigani, ci oameni de onoare.
Ca să-l citez pe Păstorel:
„Chiar credeai tu, mă Ilie,
C-ai s-ajungi așa departe?…”
Ne merităm soarta, una peste alta, acceptând ca, în fruntea bucatelor, să se așeze tot felul de incompetenți, de troglodiți și de infractori. Nu reacționăm în niciun fel, iar ipochimenii, văzând că nineni nu are curajul de a spune nimic, și-au înzecit tupeul… Totuși, așa cum se prezintă lucrurile, ajungând cuțitul la os, nu cred că mai e mult și pune lumea mâna pe par dacă borfașii ăștia nu-și iau tălpășița!