Spre noi, cei care am vrea să fim și nu suntem
Unul își folosește mintea să facă averi cu orice chip. Altul își folosește mintea pentru a descoperi nașterea și moartea stelelor. Mi-e teamă, când ajung în străfundurile sufletului meu, că există mereu un mai adânc, un adevăr pe care n-am să-l cunosc niciodată. Căci, atâta vreme cât nu se cunoaște care va fi sfârșitul lumii, toate adevărurile mor.
Adrian Papahagi. Și Lenin. Ultimul, dezavuat de istorie. Primul, adulat de „Ionești”. Ultimul, proscris, și, proscris fiind, este de combătut. Dar nimeni nu știe că Lenin a iubit omul mai presus de ideologie. L-a iubit pe Gonceraov, cu Oblomov-ul său. Lenin a iubit, Papahagi urăște. Dacă-l citim pe Lenin, înțelegem lumea. Dacă-l citim pe Papahagi, urâm lumea. Căci, urând, ne facem mari pe noi. Dacă-l citim pe Lenin, iubim lumea care merită a fi iubită, inclusiv pe noi, cei ce dorim o altă lume. Papahagi ne propune să ne masturbăm, urând.
Lumea e-ntoarsă cu susu-n jos…
