Consemnez un fapt. Îndrept astfel o mai veche afirmație a mea, aceea în care spuneam, în urmă cu un an, că Liviu Dragnea pune în pericol drumul de urmat al României. Iată că pentru întâia oară un om politic român nu-și mai arătă predilect colții împotriva unui seamăn. O face cu fața la multinaționale. Lupta cu interesele din afara țării este mai grea decât lupta cu așa-zisul stat paralel. Acesta din urmă poate fi distrus cu tehnica din dotare. Extrem de greu, dar posibil. Interesele multinaționalelor sunt eterne. Și aceleași. Au ramificații în sufletele samaritenilor români fără coloană vertebrală. Mulți și sus-înălțați. Fii și fiice de parveniți. Direcția principală a României este, iată, formulată ca luptă pentru poporul român.
Prima declarație de independență
de Nicolae Cristache pe 28 decembrie 2018 1230