Semnul întrebării din titlu l-am folosit abia ieri seară, după 85 de ani. Brusc, sau știu eu? am avut revelația că secolele, fie ele și o mie, nu au valori proprii. Ele schimbă portul, vorbele, înșelătoriile. Omul rămâne același.
Martin Luther, neamțul, a zis: „Omul este creația lui Dumnezeu. Nimic nu e mai presus de dânsul. Misia sa în viață este să ajungă el însuși ca Dumnezeu.” Dieta de la Worms a hotărât arderea lui pe rug, precum au fost Margareta Porete, Jan Hus și alții.
Prietenul meu, Saint Just, va spune după revoluția din 1789: „Să piară tot ce ni se opune. Libertatea nu se obține cu menajamente, ci cu rigoare sălbatică. Națiunea se regenerează doar pe mormane de cadavre.”
Un bărbat denigrat pe tot mapamondul, Adolf, scria: „Înțelepciunea și virtutea celor din vechime nu au reușit să-i schimbe pe oameni și, la capătul a aproape două milenii, nici creștinismul nu se poate lăuda cu mari reușite. Nimic nu poate șterge ceea ce este înrădăcinat în om, s-a născut odată cu el. Dacă filozofii, înțelepții, educatorii, apostolii și preoții ar fi făcut din ființele umane brutale alte ființe umane nu ar mai fi fost nevoie de monarhi, președinți, magistrați… ”
Așadar, rămâne cum spuneam în introducere: secolele nu schimbă omul, ci alte chestii.
La noi lucurile au stat cam așa: boierii s-u încotoșmănit și au ajuns la sultan: au oferit tot ce aveau robii și domeniile țării, s-au întors și au domnit, cu rare pauze.
Comuniștii au oferit Moskovei țara pe care o domneau și au domnit până ce puternicii Europei au oferit puterea celor care vor avea la purtător cuvintele potrivite. Au câștigat fițoșii. Purtau la piept fotografiile cu ei la baluri: ca Tăriceanu și compania. Brusc, nu am ce povesti. Martori suntem cum toți, brusc, deci, partidele puternice ale României, n-au mai avut ce oferi și mai ales nu prea știau cui ar putea oferi câte ceva.
Și vot veni alegerile. Știm în ce fel. Cele două mari partide, PNL și PSD, au rămăs cu fundul gol. Nu au ce oferi celor cu drept de vot. S-au perpelit ce s-au perpelit și l-au descoperit, la Bruxelles, pe Crin Antonescu. Trăia din leafa nevestei sale, lucătoare pe acolo. Fusese membru al unui partid numit liberal. Nu făcuse niciodată nimic pentru țara care-l adăpostise până atunci. În România lucrau de ani și ani, mii, zeci de mii de cetățeni ai ei, care trudeau pentru liniștea și bucuria concetățenilor… PNL și PSD îl aveau doar pe Crin Antonescu, derbedeiașul de bulevard.
Din experiența multor ani ai mei am rămas cu o singură soluție: PNL și PSD sunt obligate să răspundă plecând rapid de pe harta României.
