Fac împărțeala asta întrucât, de când cu Fb, suntem toți ziariști și este nevoie de departajare. Ziariști sunt cei care văd lucrurile așa cum sunt. Foarte ziariști sunt toți ceilalți. Aceștia văd doar ce cred ei că văd. Gândurile astea m-au năpădit tot constatând că foarte ziariștii împart lumea noastră, cea odată îndrăgostită de ea însăși, în peneliști, pesediști, și așa mai departe, nu foarte departe. Pe vremea când nu existau peneliști și pesediști, pe vremea lui Socrate, lumea se împărțea altfel: de pildă, în onești și nemernici. Pentru foarte ziariștii de azi, onești sunt liberalii și nemernici, pesediștii. Doamne ferește să spună un foarte ziarist că există un singur pesedist onest. Deși există și de-ăștia. Deși în toate partidele sunt și așa și așa. Am citit, recent, comentarii ale unor foarte ziariști în legătură cu întrebarea: ce dracu este de făcut? Căci peneliștii au scăpat hățurile! Ori ei cu pesediștii nu votează! Și-au găsit soluția: toți dezamăgiții să nu meargă la vot!

Bietul Socrate ar fi spus: democrație înseamnă să gândești ce este mai bine pentru colectivitate și să alegi. Pentru patru ani. Apoi, iar gândești și alegi. Așa merge lumea.

Ca să vedeți ce ușor era să trăiești când existau doar cetățeni și înțelepți! Era dificil, extrem de dificil să ajungi foarte ziarist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.