duminică, septembrie 19, 2021
Acasa > Articole > Presa > Fiu de șef liberal din Prahova, avansat de la consilier la subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii

Fiu de șef liberal din Prahova, avansat de la consilier la subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii

După o scurtă pauză, pe perioada crizei politice dintre PNL și USR-PLUS, premierul Florin Cîțu a revenit la campionatul de „semnat viteză” în ceea ce privește numirile în funcții guvernamentale. Numai la sfârșitul săptămânii trecute, s-au petrecut mai multe astfel de „ungeri”, dintre care una este mai mult decât interesantă. Fiul vicepreședintelui PNL Prahova, deputat în Parlamentul României, a fost avansat de actualul premier, de la funcția de consilier, în care fusese numit în timpul mandatului lui Ludovic Orban, la cea de subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii. Mezinul proaspăt ajuns demnitar întrunește și cealaltă condiție necesară, având carnet de membru de partid.

Joi, 22 aprilie 2021. Premierul Florin Cîțu emite Decizia nr. 292, prin care îl trimite acasă pe Avram Fișiu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de liberalul Adrian Oros. Odată semnat acest document, Florin Cîțu a luat o altă foaie de hârtie cu antetul Guvernului și a emis o altă decizie de prim-ministru…

Continuarea pe Jurnalul național

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.