joi, septembrie 23, 2021
Acasa > Uncategorized > Grupare de skimmeri constănțeni pusă pe butuci

Grupare de skimmeri constănțeni pusă pe butuci

La data de 16.12.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, au efectuat un număr de 7 percheziții domiciliare, pe raza județelor Constanța și Ilfov, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, punere în circulaţie de valori falsificate, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

În cauză s-a reținut faptul că, pe raza județului Constanța, s-a constituit și a activat un grup infracțional organizat transfrontalier cu ramificaţii în alte state, în scopul săvârşirii de infracţiuni specifice pe linia compromiterii şi fraudării de instrumente de plată electronică/carduri bancare la bancomate aflate pe teritoriul statului Israel, gruparea urmărind astfel obţinerea de foloase materiale injuste.
Membrii grupării astfel constituite, au acţionat din dispoziţia şi sub coordonarea unui suspect care, datorită situaţiei financiare, trecutului infracţional şi experienţei dobândite pe linia fraudării cardurilor bancare, inclusiv pe aspecte de ordin tehnic (acesta având cunoştinţe tehnice necesare asamblării componentelor de skimming şi operaţiunilor de falsificare de carduri – scrierea acestora pe carduri clonă), şi-a asumat şi impus statutul de lider al grupării.
Din această poziţie acesta a iniţiat şi a racolat membrii grupării, stabilind și finanţând planul infracţional şi totodată participând în mod direct în anumite etape infracţionale.
Acesta a suportat cheltuielile necesare şi ocazionate atât de achiziţionarea echipamentelor de skimming, confecţionarea acestora cât şi de deplasările (biletele de avion) şi cazarea membrilor grupării pe teritoriul Israelului, în vederea testării, montării echipamentelor specifice şi retragerii frauduloase de numerar din bancomate, urmând astfel să beneficieze de cea mai mare parte a produsului infracţional astfel obţinut.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3 laptopuri, 9 telefoane mobile, 2 SSD-uri, 7 memory stick-uri, 5 cartele SIM, 7 carduri bancare, 2 carduri de memorie, o agendă cu înscrisuri olograf, 2 mini camere video, 2 pistoale cu gaz și un act de identitate fals.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 7 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și al cadrelor de jandarmi din cadrul I.J.J.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.