În plin scandal al „legii antilegionare” recent promulgate de Klaus Iohannis, doi bărbaţi de curaj îşi dau mâna. Scriitorul Nicolae Cristache spune pe parcursul unei cărţi: „Hitler sunt eu”, iar profesorul ploieştean Traian Lazăr face cronici pline de miez, pe această temă, în mai multe publicaţii literare. Cea mai recentă, în „Cronica veche”. Iată ce scrie profesorul Lazăr, la pagina 12 a publicaţiei, despre cea mai recentă carte a lui Nicolae Cristache:

Transpunerea autorului în postura personajelor sale este o tehnică scriitoricească obişnuită. Dar de ce să te transpui în pielea Răului? De ce să fii personajul negativ? De ce să fii Zmeul şi nu Ileana Cosânzeana?
Chiar din primele pagini ale romanului, Nicolae Cristache ne aruncă un fel de motto imens, conţinând o mărturisire a lui Hitler,făcută la 10 august 1939, pe când se afla în plină ascensiune, lui Giovanni Papini, „copilul teribil al literaturii italiene”, privind concepţia sa despre lume. Finalizarea o aflăm, conform rupturilor structurale specifice romanului modern, abia pe ultima pagină a cărţii. Întrebat de ce acţiunea sa politică îi vizează pe evrei, Hitler a răspuns: „- Ce misie ar avea Dumnezeu, fără Dracu’?” Iar comentariul autorului, îi sugerează cititorului că, de fapt,Dracul e Hitler! Dar abia la sfârşitul volumului.

Convins că, prin titlu şi prin motto, a captat atenţia cititorului, autorul se aşterne temeinic pe lucru, iar noi, cititorii, încercăm a discerne pe ce
drum ne ghidează. Ce fel de roman citim? Pornind de la sugestia din subtitlul cărţii (În alai popular spre Auschwitz), ne aşteptăm la dezvăluiri privind genealogia evreiască a lui Hitler. Bunica sa, Maria Ana Schickelgruber, originară din Leonding, lângă Linz – Austria, aflată ca servitoare în casa evreului Frankenberger, ar fi avut o aventură cu fiul acestuia, rezultând Alois (n.1837), tatăl lui Hitler. Alois a fost încredinţat spre îngrijire ţăranului Johan Nepomuk Hiedler. Din 1877, el a renunţat la numele Schickelgruber, luând numele Hiedler. Adolf (n. 20 aprilie 1889), fiul lui Alois, pentru a se rupe de rădăcinile ebraice şi a şerge umilinţa şi efectele nedorite ale originii sale etnice, va deveni un feroce persecutor al evreilor şi un violent combatant pentru puritatea rasială germană. Precum mulţi alţi evrei, între care prezumtivul său urmaş la ”tron”, Heydrich.

Dar Nicolae Cristache nu agreează şi nu-şi fundamentează demersul narativ pe o asemenea ipoteză, el evitând căile colaterale, obscure, senzaţionale, şi preferând documentarea serioasă. Între sursele sale documentare se numără texte aparţinând lui Hitler („Mein Kampf” etc.), relatări ale persoanelor care l-au cunoscut şi i-au fost prieteni în adolescenţă şi tinereţe (A. Kubizek, R. Hanisch, Neumann), camarazi politici din perioada luptei pentru putere şi din cea în care s-a aflat în fruntea statului (J. Goebels, Hans Frank), adversari (J. Chamberlain) ş.a. Se pare că axa principală a naraţiunii a constituit-o opera istoricului Ian Kershaw, căruia N. Cristache îi exprimă recunoştinţa.

Dacă la Sadoveanu şi alţi autori de romane istorice, sursele şi informaţiile documentare pe care se întemeiază scrierea sunt „topite” într-o pastă narativă ale cărei origini nu mai pot fi identificate, iar imaginaţia ocupă un loc important în completarea sau comentarea documentării, la Nicolae Cristache acestea ocupă un loc secundar. Autorul evită relatarea unor fapte şi evenimente pentru care nu există, sau nu s-au putut studia, documente. Documentarea este aproape exhaustivă. Sursele pe care se fundamentează naraţiunea sunt precizate (citate) şi, adeseori, incluse în text. Materia primă documentară este vizibilă cititorului. Se conturează astfel, ca într-o istorie romantică şi romanţată, copilăria lui Adolf (în mediul rural şi apoi urban), insistându-se asupra trăirilor sale imaginare, cu nucleul situat în vechea mitologie germană (anglo-saxonă), în care Cavalerii Mesei Rotunde, Parsifal, Lohengrin etc. încearcă să găsească Sfântul Graal şi să-l aducă regelui Arthur… Copilul Adolf era un cititor pasionat al unor asemenea cărţi (romanele Mesei Rotunde), frecventa biblioteca, muzeul local. Şi pentru că, în epocă, vechile legende germanice fuseseră deja transpuse muzical de Richard Wagner (1813 -1883), Adolf asista la spectacolele cu operele acestuia.

Alte surse documentare contrazic această viziune a autorului. Adolf era un şcolar indisciplinat şi leneş. La majoritatea obiectelor de învăţământ avea calificativul suficient, la unele insuficient şi doar la gimnastică era excepţional. Nu şi-a terminat studiile liceale. Dar de ce să-l incriminăm pentru toate acestea? Poate că Adolf era dotat cu o inteligenţă nativă, ce respingea şi ignora formalismul şi sistemul şcolar. De altfel şi N. Cristache ignoră aceste aspecte, el străduindu-se să fieobiectiv în prezentarea personalităţii lui Hitler.

În această primă parte a cărţii, având aspect de roman psihologic, se merge pe varianta după care structura psihică a lui Hitler s-a format în mediul natural şi social rustic (semiurban), prin lectură şi muzică, sub impactul vechii mitologii germane, ale cărei valori erau cavalerismul, puritatea morală, eroismul. Viaţa îl va supune la provocări şi încercări aspre: nu intră la Academia de Arte din Viena (1907), locuieşte la azilul din Meidling şi apoi la un cămin de burlaci, trăieşte din pensia de orfan şi din economiile părinţilor decedaţi,lucrează ca hamal în gară, este pictor de cărţi poştale, munceşte în construcţii, cerşeşte. „În această epocă (1907 – 1913, cât a trăit la Viena), scrie Hitler, mi s-a conturat o imagine şi o concepţie despre lume (Wéltanschauung), care a devenit temelia de nezdruncinat a acţiunilor mele viitoare”. Războiul, la care a participat ca voluntar (1914 -1918) l-a pusîn faţa altor încercări, între viaţă şi moarte.

Autorul prezintă, concomitent cu formarea structurii psihice a personajului, şi geneza concepţiei despre lume a lui Hitler, cu cele trei componente ale sale: naţionalismul, social-democraţia, antisemitismul. Este partea de roman-eseu a cărţii. În copilărie, sub influenţa tatălui său, Adolf era un naţionalist cu vederi cosmopolite şi deloc antisemite. În perioada de mizerie, pe când se afla în Viena, sensibil la nedreptăţile şi inegalităţile sociale pe care le trăia el însuşi, Hitler a început să simpatizeze social-democraţia, iar naţionalismul său ia aspecte critice. Treptat, naţionalismul devine prioritar faţă de social-democraţie. Hitler se arată mândru că aparţine poporului german, un popor eroic, moral şi cu un temeinic instinct de conservare. Mizeria, considera el, i-a împins pe muncitori în tabăra social-democraţiei. Vinovată era burghezia (partidele burgheze), care respingea orice revendicări sociale şi reforme în favoarea claselor inferioare, subminând vigoarea şi unitatea naţiunii germane. Hitler admitea social-democraţia, cu condiţia ca acţiunile şi revendicările ei să se subordoneze naţionalismului, întăririi patriei şi ridicării naţiunii.

În funcţie de naţionalism s-a cristalizat şi poziţia sa în problema evreiască. Iniţial, pentru Hitler, evreul era un german de altă confesiune. Raporturile sale cu evreii erau privite prin prisma diferenţei de avere şi cultură şi nu a deosebirilor naţionale (etnice). Manifesta ranchiună faţă de un coleg de şcoală, evreu, pentru că era dintr-o familie mai bogată şi era mai cultivat în domeniul muzical, nu pentru că era de etnie evreiască. Pe când stătea la azil, era prieten cu un evreu (Neumann), care îi dăruise o redingotă. Ulterior, Hitler şi-a însuşit antisemitismul pentru că era la modă în rândurile clasei burgheze în care voia să se integreze.În anii de dinaintea primului război mondial, în societatea austriacă se crease o discrepanţă între atitudinea oficialităţilor şi cea a burgheziei (populaţiei mijlocii) faţă de evrei. Curtea Habsburgică, interesată în consolidarea imperiului multinaţional prin evitarea conflictelor dintre naţiunea germană, dominantă, şi naţionalităţile componente, avea o atitudine tolerantă faţă de aceste naţionalităţi, între care se numărau şi evreii. Încă d in secolul al XVIII-lea, împărăteasa Maria Tereza şi apoi Iosif al II-lea, a acordat evreilor egalitatea în drepturi cu ceilalţi locuitori ai Imperiului. Concomitent, intervenise o schimbare în poziţia evreilor faţă de integrarea în societatea austriacă. Anterior, ei trăiau, grupaţi de bună voie, în cartiere (ghetouri) aflate sub influenţa şi controlul rabinilor. În rândurile lor s-a manifestat, sub influenţa iluminismului, mişcarea numită Haskala, care se împotrivea politicii de izolare, dusă de rabini, şi pentru integrare cu populaţia majoritară. Sub acţiunea acestor două impulsuri, s-a înregistrat, în scurt timp, o puternică afirmare a etniei evreieşti în societatea germană (Austria şi Germania), ilustrată de succesul în afaceri al familiei Rotschild, şi în cultură, precum poetul H. Heine şi muzicienii Mendelssohn, Offenbach, Brahms. Faptul a incomodat şi îngrijorat burghezia germană. Nimănui nu îi place să fie concurat şi întrecut, mai ales pe teren propriu. În timp ce oficialităţile erau tolerante cu evreii (şi cu naţionalităţile componente), clasa de mijloc a devenit antisemită (şi naţionalistă). S-a format partidul pangerman condus de Schönerer, care promova antisemitismul, iar primarul Vienei, Karl Lueger, şi partidul social-creştin luau măsuri antisemite. Hitler a devenit adept al lui Schönerer „pentru ardoarea cu care apăra cauza germanismului”. Dornic să se integreze păturii burgheze din Viena, Hitler devine, şi el, antisemit. Autorul are dreptate scriind: „Copilul spune ce-i place să audă neamului în care s-a născut”.

Faptul că evreii deţineau poziţii puternice în mişcarea social-democrată a determinat şi îndepărtarea de social-democraţi, pe care a început să-i combată. Romancierul (neajutat de istorici, care trec sub tăcere faptele) neglijează o nuanţă a schimbării de atitudine a lui Hitler: faptul că respinge doar social-democraţia internaţionalistă (iniţiată de evreul Karl Marx şi întreţinută de alţi evrei), nu şi pe aceea subordonată intereselor naţionale. În 1920, partidul din care făcea parte Hitler, Partidul Muncitoresc German, întemeiat în septembrie 1919 de mecanicul Anton Drexler, şi-a schimbat numele în Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (N. S. D. A. P.). Hitler, ajungând la conducerea acestui partid şi a statului, va promova o politică naţionalistă şi antisemită.

Cucerirea puterii a fost precedată de o intensă acţiune de propagare a concepţiei despre lume a lui Hitler, devenită program al N. S. D.A. P. şi, apoi, de transpunere a ei în practică. În aceste pagini, cartea lui N. Cristache dobândeşte aspectul unui roman de acţiune, fiind înfăţişate, succesiv, performanţele (tribulaţiile) propagandistice ale lui Hitler, devenit „toboşarul” ideii naţionale, cu misiunea să „naţionalizeze masele” (p.91 -102); puciul de la München (8 nov. 1933); câştigarea alegerilor parlamentare; Noaptea cuţitelor lungi (30 iunie 1934); reintroducerea serviciului militar obligatoriu (9 martie 1935); remilitarizarea Renaniei (7 martie 1936); Axa Berlin – Roma (oct. 1936); Anschluss-ul (11 – 12 martie 1938); acordul de la München (ocuparea regiunii sudete (29 – 30 sept. 1938); ocuparea Cehoslovaciei (15 martie 1939); pregătirea atacului împotriva Poloniei.

Calităţile de reporter ale lui N. Cristache sunt, aici, pe deplin puse în valoare. Folosind o mare diversitate de material documentar, autorul realizează adevărate reportaje de la faţa locului, unele cu redactare amplă, sugerând anvergura acţiunii, altele telegrafice, pentru a convinge asupra velocităţii faptelor. În câteva, intervine şi pana de prozator, împletind relatarea acţiunii prezente, cu evocarea unor trăiri similare din trecut, când erau doar în stadiul imaginar.

Cartea oferă şi alte piste de lectură, în afara celor pe care le-am urmat eu însumi. E suficient să amintim capitole precum Hitler şi femeile sau Hitler şi armata. Intrând în pielea unui personaj odios, malefic, intenţia scriitorului a fost ca, printr-o transpunere cât mai profundă, să ne facă a înţelege cât mai bine omul şi epoca, în ideea de a dezvălui modul în care se inculcă Răul în orice om şi câte Rele poate comite. Un caz particular cu trimitere spre general.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.