O recentă postare a purtătorului de cuvînt al Preşedinţiei a făcut „ravagii” pe reţelele de socializare. Nu numai că Tatiana Niculescu Bran dovedeşte că este destul de certată cu limba română (în ciuda faptului că a absolvit Literele, la Universitatea Bucureşti), dar par să-i fie cît se poate de străine fişa postului, atribuţiile funcţiei şi sarcinile de serviciu.

Iată, mai întîi, postarea celei pe care Klaus Werner Johannis şi-a ales-o drept purtătoare de cuvînt .

Cotroceni – 25 de ani de “baronizare”


Prima mea săptămână la Palatul Cotroceni: între înţepenirea instituţiei şi nerăbdarea de a vedea cât mai curând semnele schimbării
Palatul Cotroceni a devenit reşedinţa preşedinţiei României imediat după 1989, odată cu preluarea puterii de către Ion Iliescu. Multe birouri mai păstrează încă mobilierul vetust din vremea comunismului, covoare înflorate pe fond roşu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic şi, peste toate, mirosul îmbâcsit al hotelurilor comuniste. Te aştepţi ca, dând la o parte colţul unei cortine care acoperă o uşă, să găseşti, expus la loc de cinste, vreun portret al lui Nicolae Ceauşescu. Opulenţa unor birouri imense şi întunecate se combină cu starea precară a instalaţiilor sanitare. Pe holuri, doamne în halate au aerul că trebăluiesc de zor. Nişte oameni copleşiţi de respect deschid şi închid uşi. Unde sunt portari ceremonioşi, te-ai aştepta să fie şi pitari, paharnici, medelniceri, stolnici ori cluceri. Dar la Cotroceni nu se mănâncă, deşi angajaţii administraţiei petrec 10-12 ore pe zi la locul de muncă. Nu există cantină, nu există nici măcar un chioşc cu napolitane expirate şi Coca-Cola. În schimb, dacă ţi-e sete, formezi un număr de interior şi cineva soseşte cu o tavă pe care se află o sticlă cu apă şi un pahar. “Permiteţi să mă prezint: sunt cutare (plus grad SPP) şi v-am adus apa. Vă rog să semnaţi acest bon.” Şi semnezi bonul de plată din care rezultă că ai consumat la data de… o sticlă cu apă. Cei care au lucrat prin birourile preşedinţiei de-a lungul a 25 de ani vor fi trăit cu satisfacţie această coregrafie a stăpânirii. Când e să clinteşti birocraţia locului sau ai idei despre cum ar trebui să meargă lucrurile, vechii angajaţi ai administraţiei (unii sunt acolo de pe vremea lui Ion Iliescu) îţi dau un singur răspuns, că nu se poate sau că trebuie îndeplinite condiţii atât de complicate încât te laşi păgubaş. Străbătând culoarele Palatului, înţelegi mai bine România celor 25 de ani de la căderea comunismului, cu bune şi cu rele, cât şi cultura “baronului” local. Înţelegi, mai ales, cât de urgentă e nevoia de schimbare a administraţiei (prezidenţiale şi nu numai), de “debaronizare” la toate nivelurile, şi de aşezare în prezentul secolului XXI.

Revoltat de atîtea aberaţii, dar cu eleganţa care îl caracterizează, scriitorul si jurnalistul Nicolae Cristache a reacţionat:

În 1990, in România traumatizată de comunism se confruntau Ion Raţiu – ţărănist prin vocatie, Radu Câmpeanu – liberal prin vocaţie, Ion Iliescu – comunist prin vocaţie. Evenimentele ulterioare au bulversat societatea românească: au apărut Vadim Tudor, Emil Constantinescu, din nou Ion Iliescu… Şi iată, în sfârşit, Omul nou, Klaus Werner Johannis, care răspunde nevoii de schimbare a poporului român. Şi multţ au crezut, şi mulţi au sperat… Şi iată ce vedem: îl numeşte consilier personal pe Mihai Razvan Ungureanu, care, cu meniul comandat Administraţiei guvernamentale în primele sale zile ca premier, a stârnit râsul lumii prin pretenţiile sale elitiste; apoi, ca purtător de cuvânt apare o doamnă, Bran, scandalizată că toate covoarele de la Cotroceni conţin şi roşu. Un roşu, evident, comunist. Mobila e veche de pe timpul lui Ludovic al XV-lea; „vetustă” nu doar „bătrână”. Şi, înconjurat de oamenii aceştia, domnul Johannis vrea să transforme România într-o ţară a tuturor oamenilor cinstiţi, oneşti si curaţi. Pentru ca cineva să-şi închipuie ceva mai rău decât asta ar trebui să aibă în dotare o imaginaţie cum nu s-a mai văzut şi orice speranţă în mai bine se pierde intr-un hău plin cu tot ce-i mai promiscuu în lume.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.