O judecătoare sau ce-o fi fost a încredinţat spre creştere un pui de om cetăţeanului Irinel Columbeanu, luându-l de la mama sa naturală.
De vină poate fi doar lumea asta făcută în şase zile; nimic nu e terminat într-însa; rădăcinile i s-au ticăloşit, chiriaşii efemeri se cred Cezari, ochiurile de bogăţie mişună de broscoi.
Savantă sau curvă, mama este hărăzită de la natură să ia asupra-şi cazna zborului noii fiinţe venite pe lume. Cum, dar, să dai unor judecători mărginiţi cheia de a citi taina naşterii?
Să ne înţelegem: eu personal n-aş avea curajul să-mi las fiica pe mâna Monicăi Columbeanu nici măcar o singură oră. Dar pornirea mea glandulară ar fi încă o dovadă că doar în îndoielile scrise aştern adevărul. Căci niciunui muritor nu-i este dat să dezlege misterul legăturilor maternale.
Ameţesc doar la gândul că destinul meu ar fi putut fi decis de un jude domestic, iscodind după culoarea banilor din portofelele părinţilor mei. Măsurând fericirea mea după poftele lui mediocre.
O mamă care-şi doreşte copilul pe care l-a născut iese din ea însăşi şi se predă divinităţii. Se încarcă de puterile acesteia; are legături superficiale cu purtătoarea de carte de identitate şi CV.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.