miercuri, mai 12, 2021
Acasa > Articole > Editorial > MINICRONICA NOPŢII/ Necredinciosu zice: Locotenentul rebel

MINICRONICA NOPŢII/ Necredinciosu zice: Locotenentul rebel

 

Părea să aibă vârsta lui Napoleon în bătălia de la Toulon. Şi-un nume imposibil: Gheorghe Alexandru. Căci sună ca şi cum ai zice Gicu Hitler. Şi totuşi a fost aplaudat. Era în studioul Antenei 3, la emisiunea lui Mihai Gâdea: uniformă de gală, gulerul cămăşii – impecabil, lauri pe cozorocul caschetei; un falnic şi drăguţel ofiţer al armatei române, ca să mă păstrez în coordonatele numelui. Şi-a zis, contrazicându-l pe purtătorul de cuvânt al Armatei: comandantul meu suprem, conform Constituţiei României, este poporul român; asistenţa a izbucnit în aplauze, iar mie mi-au dat lacrimile – fiindcă nu ştiu ce am în ultima vreme, plâng din orice. Şi a vorbit frumos şi seara curgea cum n-a mai curs aşa parcă niciodată. Un erou. Căci oricât m-am străduit să găsesc un cusur discursului său, spre surprinderea mea, n-am reuşit. A apărut ca un zeuţ şi aşa a rămas până-acum când scriu despre el. Se vorbea acolo dacă e bine ca Opoziţia să-şi dea demisia din Parlament şi opiniile balansau între da şi nu. Şi el a zis: revolta s-a născut în mine când un reprezentant al Puterii i-a făcut viermi pe protestatarii din pieţele ţării. Aceştia sunt poporul pe care jurământul militar îmi ordonă să-l apăr în oricare din împrejurările în care este înjosit. Aceasta este legitimitatea mea. Şi accept orice pedeapsă care mi se va da, inclusiv puşcăria.

Ceva de genul ăsta.

Discuţiile au continuat inutil. Parlamentarii au depus şi ei un jurământ care nu le permite să accepte un anturaj în care se fură, se minte, iar cetăţenii României sunt înşelaţi şi umiliţi. Demisia se impunea din clipa când preşedintele, prelevând un grup de trădători, a constituit o majoritate frauduloasă. Deci: demisia! Ca să zic aşa.

 

Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.