Ziua de duminică a început contradictoriu. Spre prânz abia, cineva a suflat cald pe geamul îngheţat al cerului şi, iată, în înalt a apărut o copcă albastră; prin copca aceea albastră au răzbit câteva raze de soare, şi a fost puţin mai cald.
Adormisem în gând cu vorbele lui Sebastian Lăzăroiu; zicea că Laszlo Tokes a fost neîndemânatic; nu trebuia să spună că pentru domnia sa Ziua Naţională a românilor este o zi de doliu; dar că, desigur, a fost doar o părere.
Şi-a mai zis că, de fapt, duşmanul numărul 1 al poporului român este Victor Ponta, care se opune intrării României în spaţiul Schengen. Întrebat de unde ştie a răspuns că ştie de la doi colegi ai săi care la rândul lor ştiu de la doi prieteni de la un alt partid, dar că nu ştie cum îi cheamă.
Victor Ponta a fost căutat prin telefon şi încunoştiinţat că despre el s-a spus cutare şi cutare; şi a zis că un individ care calomniază cu bună ştiinţă pentru a fi placul şefului său nu este altceva decât o slugă josnică; şi că el are stenograma şedinţei incriminate şi dacă se adevereşte că a spus aşa ceva, demisionează în clipa următoare. Iar domnul Lăzăroiu să-şi prezinte scuze…
Atunci a intervenit un al invitat al emisiunii, Peter Eckstein, coleg cu domnul Lăzăroiu şi cu domnul Băsescu; acesta a zis că nu este frumos ca domnul Sebastian Lăzăroiu să fie numit slugă, fie ea şi a preşedintelui Băsescu, şi că el personal nu foloseşte cuvântul slugă niciodată; fiindcă nu e civilizat.
Ziua a urcat spre prânz cu mărturisirea publică a doamnei Elena Udrea, că dânsa nu are copii şi nu se poate pronunţa în cunoştinţă de cauză despre concediu maternal, dar că mai mult ca sigur, dacă ar avea măcar unul, n-ar rezista să rămână fără lucru mai mult de câteva luni. Şi-au fost câteva râsete, dar n-aş putea spune ale cui erau acestea.
Când soarele a preluat conducerea, românii se împărţiseră în două categorii: coloane lungi, şiruri nesfârşite înaintau agale spre moaştele Sfântului Nicolae de la biserica Sf. Gheorghe Nou; când reporterul a apărut printre ei, rândurile s-au spart şi un copil zicea: „Eu am venit aicea să primesc multe cadori, să mă închin, fiindcă n-am ce face acasă.” Şi o doamnă a povestit cum odată, demult, a visat o veveriţă şi, întorcându-se, a omorât-o, şi lângă pat se ridica un moşneag, Sfâtul Nicolae, fiindcă după câteva zile a născut o fetiţă.
O altă categorie bântuia hipermarketurile suprabântuite de copii, mame, bunici, căţei şi ursuleţi vorbitori, şi reporteri al căror har începea şi sfârşea cu întrebarea: „Anul acesta e mai bun ca anul trecut?” Şi o mamă cu broboane de transpiraţie pe buza superioară şi cu odrasla în braţe s-a vârât în faţă şi a zis: „Nu e nici aşa, nici aşa, este la fel!”
Şi a venit ora 19. Şi cerul s-a aprins în culorile Aurorei Boreale; cu stele căzătoare şi incendii de bucurie; lângă mine, Măslinuţa a zis: „Ce de bani!”… Da’ de ce le zice lumini de Crăciun dacă s-au aprins de Sfântul Nicolae?”
Mă provoca la o dispută. Degeaba, eu chiar eram emoţionat.
Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.