„România are cel mai înalt nivel de securitate din întreaga sa istorie!”
Traian Băsescu

Nenorocirea e că n-avem duşmani pe potrivă. Deocamdată, în lipsa unora ai noştri, ne priponim în faţa duşmanului fratelui neajutorat, cum ar fi Statele Unite ale Americii.

Liderii partidelor de opoziţie au glorificat implicarea României în scutul american antirachetă; televiziunile n-au istovit în a înfăţişa pleaşca de prosperitate care a picat pe capul poporului deveselian din ţinutul Dolj; un general a povestit cum în urmă cu douăzeci şi ceva de ani, când oştenii americani au părăsit o localitate din Germania, urbea cu pricina a căzut în mizerie şi astăzi nu se mai ştie nimic despre ea – respectiv domnia sa nu mai ştie. Vă daţi seama, zicea, ce a însemnat prezenţa heruvimilor americani pentru acea localitate!

Raiul, iată, este un ţinut din România; cu magazine, popote, maşini, ciungă, cazărmi, muzică, dans, chioşcuri, parcuri, scrâncioburi, baluri… Toate americane.

Şi culmea! Fără nici un pericol pentru populaţia de la nord de Dunăre. Explică un expert militar: „Să ziceam că Iranul atacă Statele Unite. Partea de scut din România declanşează racheta torpiloare; o întâlneşte pe cea iraniană şi o distruge cât ai clipi din ochi. De la înălţimea unde are loc ciocnirea, rămăşiţele nu au cine ştie ce forţă de distrugere; omul se uită, vede şi se fereşte. Balul continuă.

Până atunci, sătenii din Deveselu n-au altceva de făcut decât să aştepte, vorba primarului sau cine o fi fost cel care, aruncând cu căciula în câini, zicea: „Fir-aş să fiu, acu’ să fi avut două fete!”
Cu două fete la două sute de soldaţi -şi toţi americani-, ar fi ajuns, dragul de el, tot atât de cunoscut dacă nu ca Oana Zăvoranu, măcar ca Gigi Becali.

De ce-mi bat joc? De greaţă. Ca să nu vomit!


Nu uitaţi, în fiecare dimineaţă, în jurul orei şapte, Sentinţa vă aşteaptă cu zece rînduri de Necredinciosu în
Minicronica Nopţii. Tot aici puteţi să vă spuneţi şi voi părerea în legătură cu cele citite.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.