Uneori profesia de procuror poate fi de-a dreptul ingrată. Se întîmplă mai ales atunci cînd eşti prins “între ciocan şi nicovală”, respectiv între două părţi care oricînd ar putea să aibă un cuvînt de spus în privinţa carierei tale. Iar tu trebuie să te dai peste cap şi să găseşti o soluţie legală, care să împace, atît cît e posibil, şi capra şi varza. Şi, mai ales, să nu clineşti nici măcar un fir de păr al vreuneia dintre părţi. Că dosarul a fost generat de nişte fapte care intră sub incidenţa legii, aşa cum s-a întîmplat cu ocazia “meciului” dintre Mihaela Rădulescu şi doi paparazzi? Se-ntîmplă şi la case mai mari. Totul e ca tu, procurorul, să ieşi la liman cu faţa cît mai curată. Comunicatul Parchetului de pe lîngă Judecătoria sectorului 4 pe această temă este elocvent.
COMUNICAT DE PRESĂ
19.11.2009
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Prin Rezoluţia din 9.11.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti s-a dispus, în baza art.228 alin.6 C.p.p. rap. la art.10 alin. 1 lit. a, b şi d C.p.p., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii:
-MIHAELA SCHWARTZENBERG, pentru săvârşirea infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe”, prev. şi ped. de art.180 alin.1 C.pen., „furt calificat”, prev. şi ped. de art.208 alin.1 – art.209 alin. 1 lit. e, g C. pen., „tâlhărie”, prev. şi ped. de art.211 alin. 1, alin.2 lit. b C. pen., şi „distrugere”, prev. şi ped. de art.217 alin. 1 C . pen.;
-DUMITRU ANGELESCU, pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală gravă”, prev. şi ped. de art.182 alin. 2 C . pen.;
-ALEXANDRU SAGAIDAC, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, prev. şi ped. de art.180 alin. 1 C . pen.;
â— â— â—
În fapt, s-a reţinut că în seara de 13.03.2009, Sagaidac Alexandru (angajat în calitate de conducător auto al ziarului "Libertatea") şi Angelescu Dumitru (fotoreporter al ziarului "Libertatea") s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia Logan, având numărul de înmatriculare B 74 PSP, pe şos. Vitan Bârzeşti la numărul 7 D, în scopul de a o fotografia pe Mihaela Schwartzenberg, despre care aveau informaţii că în acea seară l-ar vizita pe colegul ei, Daniel Oţil.
În acest scop, cei doi, au parcat autoturismul în spatele hotelului Rin Grand, iar în jurul orelor 2200 au văzut-o pe Mihaela Schwartzenberg intrând în parcare la volanul autoturismului marca Volkswagen Touareg.
Deoarece aceasta a trecut pe lângă autoturismul în care se aflau cei doi, au pornit cu maşina în urmărirea ei, dar după numai câţiva metri, Mihaela Schwartzenberg a efectuat o manevră de întoarcere, moment în care cele două maşini au ajuns faţă în faţă. În acel moment fotoreporterul Angelescu Dumitru a coborât pe uşa din dreapta spate a autoturismului şi a început să o fotografieze pe numita Mihaela Schwartzenberg. Aceasta, vădit deranjată de faptul că i se făceau fotografii, a coborât la rândul ei din maşină şi i-a cerut fotoreporterului să înceteze să o mai fotografieze, îndreptându-se totodată înspre acesta.
Fotoreporterul Angelescu Dumitru a continuat să o fotografieze, iar când a observat că numita Mihaela Schwartzenberg, foarte nervoasă, se îndrepta înspre el, a fugit înspre blocurile care se aflau în imediata apropiere.
Numita Mihaela Schwartzenberg, după ce l-a urmărit câţiva paşi pe fotoreporter, s-a întors spre autoturismul din care ieşise acesta şi a introdus mâna pe geamul din partea stângă faţă, luând cheile din contactul autoturismului.
S-a reclamat totodată faptul că Mihaela Schwartzenberg, profitând de faptul că uşa din dreapta spate a autoturismului a rămas deschisă, a pătruns în acesta de unde, de pe bancheta din spate, a luat rucsacul fotoreporterului Angelescu Dumitru în care se afla echipamentul necesar efectuării de fotografii.
Cu privire la faptele reclamate de către Mihaela Schwartzenberg, s-a reţinut că fotografierea sa, chiar dacă şi-a exprimat dorinţa de a nu fi fotografiată, nu constituie o faptă care intră în sfera de protecţie a legii penale, iar, pe de altă parte, fotografierea acesteia, datorită împrejurărilor în care s-a produs (locul executării fotografiilor fiind o parcare, viteza de rulare a autoturismului numitei Mihaela Schwartzenberg era una redusă), nu a fost de natură a-i pune în pericol viaţa, nefiind astfel îndeplinită urmarea socialmente periculoasă cerută pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală gravă, faptă prev. de art. 182 alin. 2 C .p. Mai mult, susţinerea petentei Mihaela Schwartzenberg că făptuitorul Sagaidac Alexandru ar fi urmărit să o lovească, folosindu-se de autoturism, nu se coroborează cu nici un mijloc de probă.
Cu privire la faptele reclamate de către Sagaidac Alexandru, nu se poate reţine în sarcina numitei Mihaela Schwartzenberg săvârşirea infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe” şi respectiv de „distrugere”, întrucât, pe de o parte, afirmaţia petentului potrivit căreia zgârietura de la degetul mare al mâinii drepte ar fi fost produsă de către numita Mihaela Schwartzenberg, în momentul în care aceasta i-a scos cheile din contactul autoturismului, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, iar pe de altă parte, declaraţia numitului Sagaidac Alexandru potrivit căreia numita Mihaela Schwartzenberg i-a distrus legitimaţia de serviciu nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, neputându-se stabili dacă ruperea respectivei legitimaţii de serviciu, este urmarea unei fapte de distrugere.
Cu privire la sustragerea de către Mihaela Schwartzenberg a cheilor din contactul autoturismului cu numărul de înmatriculare B 74 PSP – ocazie cu care Sagaidac Alexandru a fost zgâriat la degetul mare de la mâna dreaptă – s-a stabilit că Mihaela Schwartzenberg nu a luat cheile din contactul autoturismului în scopul de a şi le însuşi pe nedrept, ci pentru a-l determina pe numitul Sagaidac Alexandru să nu părăsească locul incidentului, acesta efectuând manevre din care rezulta intenţia sa de a pleca.
Privitor la faptele reclamate de către Angelescu Dumitru, nu se poate reţine în sarcina numitei Mihaela Schwartzenberg săvârşirea infracţiunii de „furt” în dauna numitului Angelescu Dumitru, deoarece scoaterea rucsacului, cu accesorii foto, din posesia acestuia nu s-a făcut în scopul însuşirii, ci în scopul aflării identităţii posesorului, iar cu privire la infracţiunea de „distrugere” reclamată de către numitul Angelescu Dumitru, acesta nu a arătat nici în plângere şi nici în declaraţiile ulterioare pe care le-a dat în faţa organelor de cercetare penală care bun al său a fost distrus de către numita Mihaela Schwartzenberg. De asemenea din cuprinsul actelor premergătoare nu rezultă că numita Mihaela Schwartzenberg i-ar fi distrus numitului Angelescu Dumitru vreun bun.
PURTĂTOR DE CUVÂNT,
Procuror GHERGHE VICENŢIU – RĂZVAN
P.S. Imaginea utilizată pentru Mihaela Rădulescu nu este cea mai valoroasă, dar este printre cele mai decente.