Acum este momentul în care toată lumea vorbeşte despre sărăcie. Criza economică în care ne zbatem ca peştele pe uscat este pe cale să ia ulima suflare a milioane de români. Dar de ce ne raportăm numai la salariaţii de la stat şi la pensionari? În sectorul privat sărăcia se vede mai puţin? Nu prea cred. Acum, când criza e aproape de apogeu, politicieni d-alde Voiculescu, Vlădescu şi mulţi alţii vin să ne înveţe la televizor ce ar fi făcut ei dacă ar fi fost în locul Preşedintelui… Frecţie la piciorul de lemn!

A… ca să nu mai spun despre analiştii politici, militari, psihologi ş.a.m.d., gen Radu Tudor, cărora li se pun titulaturi nemeritate, fără să aibă o bază reală, de studii, de practică etc, specialişti buni de dat cu gura ce apar pe la toate posturile, doar ca să manipuleze opinia publică şi care, fără nici cea mai mică urmă de ruşine apar în faţa noastră şi hulesc tot ce mişcă. De data aceasta, nu mă refer la cei care ne conduc. Nu! Marii specialişti nelipsiţi de la tv ne hulesc pe noi, amărăştenii pentru că am ieşit în număr prea mic în stradă, că noi suntem vinovaţi de actuala criză deoarece am votat strâmb, că ne mulţumim să tăcem. Mi-e atât de silă de tot ce se întâmplă în ţara asta, că îmi vine să plec iarăşi din ţară, dar şi ca să emigrezi ai nevoie de bani. Ghinionul meu!?

Un om pe care eu îl apreciez în mod deosebit este Tudor Octavian, care deunăzi a spus un mare adevăr: nimic nu este echitabil în lumea asta; nici măcar suferinţa. Fără să am pretenţia că am citat corect vorbele domnului Octavian, nu pot să nu îi dau dreptat. Ştiţi ce domnilor guvernaţi? Cei care de la Revolţie încoace n-aţi făcut altceva decât să furaţi şi să vă umpleţi buzunarele? Poporul nostru geme. Hoţia voastră şi incompetenţa ne-au îngenuncheat pe toţi. Mulţi dintre noi nici nu mai pot să iasă în stradă. Nu-şi mai permit nici măcar acest lux. Toată lumea fură. Chiar şi în America se fură… Dar vorba unui om pe care sărăcia în care l-aţi băgat l-a făcut să închidă ochii pe vecie: în America se fură dintr-o vistierie cât piramida lui Keops. La noi se fură din… mai nimic. De aceea suntem atât de săraci… Hoţia voastră se vede, se simte şi ne doare. Și sărăcia şi suferinÈ›a l-au făcut pe acel om să-È™i dea ultima suflare. Este vorba despre jurnalistul şi graficianul Isac, nume cunoscut în presa centrală. A fost un om care nu a ştiut decât să muncească, preţ de vreo 50 de ani, pentru ca ceilalţi dintre noi să avem ce citi. Dar ştiÈ›i care e ironia soartei? Acest personaj a murit în urmă cu doi ani. Deci, nu acum când toată lumea blamează Guvernul şi criza… A murit de inimă rea cum zice românul. Când pensia nu-i ajungea pentru medicamente şi mâncare zâmbea liniÈ™tit în faţa soţiei, căreia îi spunea că Dumnezeu îi vede pe toţi. Se mulţumea să o liniştească, aşa, cu o vorbă bună pe cea care i-a fost alături toată viaţa, iar supărarea nu îndrăznea să o arate decât pereţilor ce n-aveau ochi şi urechi. Aşa a murit unul dintre marii noştri ziarişti.

Acum, criza ne cam îngroapă pe toţi. Dragi guvernanţi! La noi averile nejustificate, nu sunt confiscate. Impozitele pentru oamenii de rând sunt prea multe şii prea mari. Sunt copii de grădiniÈ›ă care mănâncă doar pâine goală. Și părinţii lor muncesc, nu trăiesc din ajutoare sociale. Sunt bătrâni care mănâncă doar pâine pentru că nu pot lua medicamentele pe stomacul gol. Sunt prea mulţi omeni de toate categoriile sociale şi de toate vârstele care mănâncă doar pâine pentru că restul înseamnă lux. Și acum domnilor guvernanţi, precum şi domnilor falşi analişti din mass-media, înÈ›elegeţi de ce pentru mulţi dintre noi este un lux să mai ieşim în stradă? Dar nu de asta ne văităm noi. Ci de cum să le facem ziua mai frumoasă celor dragi, care merită mai mult decât o bucată de pâine goală…

Un fost ziarist care a renunţat să mai deschidă televizorul
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.