Parţial are dreptate. Şi trage semnalul de alarmă în privinţa faptului că măgăria pregătită de guvern va fi mult mai mare decît se spune, pentru că unele pensii vor scădea în realitate nu cu 15 ci cu 30 %. Ce uită Mona Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, este faptul că tocmai magistraţii sînt cei care au obţinut salarii imense şi sporuri năucitoare pe bază de şantaj.
Solidaritate guvernamentală. Dihotomie sau duplicitate?
Comunicat de presă – Asociaţia Magistraţilor din România
Dacă este corect că se operează o reducere cu caracter general în procent de 25% din câştigul salarial brut la nivelul tuturor bugetarilor aşa cum arată proiectul de ordonanţă de guvern, care şi-a propus rezolvarea crizei exclusiv prin diminuarea veniturilor provenite de la bugetul de stat părând a exista o egalitate de tratament, denumită generic solidaritate, în realitate, dincolo de manevrarea colectivă a bugetarilor în activitate, ordonanţa realizează şi o diminuare discreţionară a valorii punctului de pensie şi corelativ şi câtimea acesteia.
Astfel, deşi prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr.12/2010 s-a stabilit valoarea punctului de pensie la 732,8 lei, prin ordonanţa în discuţie, începând cu 1 iunie 2010, adică acelaşi an bugetar, valoarea punctului de pensie s-a diminuat la 622,9 lei (prin modificarea art.16 alin.1 din Legea nr.12/2010) ceea ce înseamnă o reducere a cuantumului pensiei cu 15%, pe lângă procentul de diminuare de 15% reglementat separat în ordonanţă.
Aşadar, pentru persoanele retrase din activitate operează o reducere reală de 30% din drepturile băneşti: 15% consecinţă a diminuării valorii punctului de pensie şi 15% la vedere, prin dispoziţii exprese ale ordonanţei în discuţie, ceea ce înseamnă retroactivitatea legii, o dublă diminuare şi crearea unei insecurităţi juridice a condiţiei financiare a bugetarilor în discuţie supuse discreţionarului executiv.
Pe acest fundal comun care marchează atât prezentul cât şi viitorul (modalitatea de calcul şi valoarea punctului afectează deopotrivă atât salariile în plată, toate pensiile prezente şi cele viitoare) solidaritatea se diferenţiază însă, şi unii bugetari sunt mai solidar decât ceilalţi, dar nu în suportarea efectelor crizei ci în sprijinirea puterii executive, deoarece veniturile acestora nu se diminuează egal cu cele ale celorlalţi bugetari.
Astfel, dacă puterea judecătorească trebuie constrânsă şi financiar (la fel ca şi deputaţii, senatorii, diplomaţii şi alte câteva categorii nominalizate în ordonanţă) deoarece criză fiind pensiile lor se impozitează cu 90%, aceeaşi solidaritate nu mai operează în cazul poliţiştilor, militarilor, serviciilor speciale, A.N.I. etc şi atenţie, nici în cazul Curţii Constituţionale.
Putem înţelege de aici că solidaritatea este diferenţiată şi că s-a îndepărtat de conceptul iniţial rămas doar teoretic care semnifică o unitate strânsă fondată pe comunitate de interese, sentimente, idei ori spirit de înţelegere?
Numai astfel se poate explica exceptarea acestora de la taxa de solidaritate instituită prin ordonanţă, şi care semnifică de fapt prezervarea atributelor de exercitare a represiunii şi asigurarea impunerii oricărei dispoziţii cu pretenţia de a reprezenta legea (democrată şi mai ales constituţională), căci despre legalitate ar fi absurd să mai discutăm.
Poate acestea sunt măsurile de prevedere la care se referă documentul înaintat Fondului Monetar Internaţional (paragraful 7 alin.2), potrivit cu care Guvernul se obligă să obţină o hotărâre favorabilă emisă de Curtea Constituţională, în privinţa constituţionalităţii măsurilor suplimentare de reducere a salariilor cu 25%, a sporurilor, a pensiilor cu 15%, a subvenţiilor pentru încălzire, a numărului angajaţilor sectorului bugetar, etc.
Tot astfel, nu s-ar putea compara spre exemplu în susţinerea solidarităţii, abrogarea dispoziţiilor art.81 din Legea nr.303/2004 (prin art.201 lit.f din Proiectul de lege privind pensiile) cu privire la acordarea salariilor compensatorii la pensionarea magistraţilor, adică înlăturarea lor, cu cele ale art.X alin.2 lit.d din ordonanţa în discuţie care doar le impozitează cu 15% pentru persoanele aparţinând M.A.N., Regii Naţionale ale Pădurilor etc.
De aici rezultă crearea unui nou concept: solidaritate diferenţiată. Nu suntem solidari într-o comunitate de interese noi între noi, cei care suntem vizaţi de aceste măsuri şi nici nu este vorba despre o solidaritate generală, precum nici criza nu este numitorul comun al solidarităţii de orice fel ar fi ea. Vom fi obligaţi la solidaritate aşa cum dispune puterea în mod diferenţiat, după cum alege ea însăşi, în funcţie de modul în care activitatea noastră îi serveşte în vreun fel sau altul, părând mai mult a fi o solidaritate cu puterea şi nu cu efectele crizei care tinde să distrugă, să convertească ori să pervertească imprecis oameni, principii şi reguli într-un declin regizat de incompetenţă şi neputinţă.
Se poate realiza şi o absorbţie de competenţe abandonând astfel chiar conceptul de solidaritate în sine care nu foloseşte în toate împrejurările, ajungându-se astfel la o desolidarizare şi acuze publice privind nerespectarea ordinului dat.
Astfel, potrivit guvernanţilor (a se vedea interviul de marţi 11.05.2010 ora 21.00, difuzat la Ştirile Pro TV) justiţia trebuie să respingă acţiunile tuturor celor care contestă diminuările salariale pentru a nu fi acuzată ea de incapacitatea României de a plăti pensiile şi salariile.
Cu alte cuvinte, justiţia este solidară cu criza ori cu puterea sau cu ea însăşi în realizarea misiunii sale sociale?
Sau a devenit o parodie constituţională la fel ca şi magistraţii a căror independenţă semnifică de acum înainte executarea la comandă sub imperiul ameninţării a directivelor executivului.
Aşadar, trebuie respinse toate acţiunile privind contestarea drepturilor salariale şi nu cred că există o încălcare mai flagrantă sau o ameninţare directă a independenţei puterii judecătoreşti cel puţin de la proclamarea ei încoace care să trădeze mai repede adevărata politică faţă de puterea judecătorească şi o lipsă mai mare de respect faţă de cetăţean.
Rămâne de văzut care drepturi sunt supuse prescripţiei, aşa cum dispune ultimul articol din ordonanţa pe care o comentăm, care trimite imprecis la un alin. VII – ce nu există în substanţa legii, înfrângând astfel dincolo de bolmojeala în sine principiul elementar de drept potrivit cu care drepturile salariale şi cele cuvenite retragerii din activitate sunt imprescriptibile.
Aşadar, e criză, însă nu toţi bugetarii sunt solidari putând vorbi deci despre o solidaritate diferenţiată în funcţie de interes şi context.
În orice caz, criza nu afectează în mod egal bugetarii nici legal şi nici situaţional.
Poate că ar fi bine ca guvernul să se gândească la acordarea magistraţilor pe timpul crizei, a dreptului la iniţiativă economică, drept care nu a există în statutul lor, dându-se astfel posibilitatea legală de a-şi completa veniturile pe timp de criză, fără a afecta bugetul, nici măcar cu suma prezentă de 0,0000027 % pentru magistraţi activi şi 0,00069 % pentru magistraţii retraşi din activitate, din bugetul statului.
În orice caz, chiar şi în aceste condiţii, rămânând strict în limitele de context, guvernul trebuie să ia în calcul la plată, faptul că magistraţii activi, desfăşoară activitatea profesională şi pentru cele 1200 posturi vacante, ceea ce înseamnă că un magistrat efectuează o normă şi jumătate, excluzând orele suplimentare. Cum s-ar putea armoniza această situaţie? de fapt, cu solidaritatea proclamată? Mai presus de toate aceste observaţii subzistă o întrebare.
Ieşirea din criză înseamnă oare crearea unui penitenciar republican aşa cum arată înăsprirea climatului penal general creat tot prin norme penale de criză, spre a arăta cetăţeanului că trebuie solidarizat fără crâcnire la a executa sub sancţiune penale măsurile dispuse? Ori, semnifică întărirea sistemului represiv oferit ca singur substituit de dezvoltare economică spre a se demonstra că alternativa solidarităţii este sancţiunea născându-se astfel un concept, diform, acela de solidaritate impusă arbitrar la fel imprevizibil în structură şi conţinut ca şi atitudinea guvernamentală care l-a creat.
Puterea judecătorească constrânsă public în a judeca după cum dispun guvernanţii ) a se vedea ameninţările ministrului finanţelor potrivit cu care acţiunile în justiţie privitoare la drepturi băneşti de orice fel trebuie respinse); magistraţii compromişi, defăimaţi public pentru a li se decredibiliza activitatea (a se vedea hotărârile judecătoreşti care nu sunt puse în executare de către executiv, circulând în acest sens acte scrise ale cancelariei); reforma sistemului judiciar care în aceiaşi viziune abia începe (a se vedea programul de reformă a Ministerului Justiţiei după care inspecţia judiciară trece în controlul parlamentului, abaterile disciplinare în competenţa ministrului justiţiei, iar magistraţii ascultaţi specializat de serviciul de ascultare specializată din penitenciare); o legislaţie situaţională şi aberantă care înfrânge principiile câştigate istoric şi minima securitate individuală şi … cetăţeanul, cel în beneficiul căreia se sacrifică totul, pretinzându-se respectarea demnităţii lui, asigurarea unei minime siguranţe materiale şi în general a unui climat aşezat, stabil şi predictibil.
Până atunci, rămân imagini terifiante: genitorii noştri traşi şi împinşi de jandarmi şi arătată neputinţa lor fizică, rămasă ca o consecinţă a consumării lor biologice în profitul nostru general; neputinţa noastră a tuturora de a interveni în vreun fel pentru a curma acest spectacol macabru în care şi noi reprezentăm un personaj de fundal , demultiplicat în mii de individualităţi cu impregnanţa difuză a unui sentiment de frică şi zădărnicie; instituţii ale statului câştigate democratic incapabile de reacţie; o violenţă verbală şi atitudinală direct proporţională cu dimensiunea crizei ….. şi mai general o lume înfricoşată de climatul cotidian presupus a fi stabil şi democratic.
Şi totuşi la ce se referă solidaritatea guvernamentală?
Prof.univ.dr.magistrat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Mona-Maria Pivniceru