Raluca Turcan face următoarea propunere: căsătoria să fie definită prin Constituţie ca relaţie între bărbat şi femeie. Eu nu am căderea a mă pronunţa dacă o asemenea făptuire e bună ori rea; sunt oameni mai de ispravă decât mine s-o facă, cum ar fi doamna Monica Tatoiu. Eu nu încetez să mă întreb „cum i-o fi venit doamnei Turcan o idee atât de năstruşnică?” Mie, de pildă, îmi vine, şi nu de puţine ori, să fac pipi în momente şi locuri unde nici prin gând nu-mi trece. Mădularul neascultător face parte din mine şi pas a-l supune; stăruie şi până nu-şi face cheful nu osteneşte. Oare ce mădular i-a jucat festa frumoasei doamne? De creier nici nu poate fi vorba. Creierul e o componentă a trupului cum sunt şi firele de păr din nas. Şi aşa cum nu le poţi comanda numitelor să cânte, tot la fel nu poţi obliga partea din ceafă a unei doamne încântătoare să strige tâmpenii.
Şi totuşi i-a venit, şi ceva din trupul gingaş al suavei doamne n-a pregetat şi a comis. Sfântul Augustin, Dumnezeul să-l aibă în pază, ca să dovedească atotputernicia omului, spunea că a văzut pe unul care poruncea din rărunchi vânturilor când să tragă. Şi-un altul, pentru a-i îndreptăţi spusa, zicea că pe vremea lui era unul care-şi strunea vânturile după glas, când mai năbădăioase, când mai cuviincioase.
Şi ştiu din poveşti de câte ori pântecul a dus pe om până-n pragul morţii când nu i s-a îngăduit un vânt. Nu e cazul discretei colege a doamnei Roberta Anastase. Vânturile domniei sale sunt discrete şi plăcut mirositoare. Desigur, mai puţin acesta din urmă, cu căsătoria. Căruia nu i-a putut struni neastâmpărul.