Prețul gazelor naturale a ajuns la maximul istoric din ultima sută de ani! Noile prețuri, raportate la salariul mediu din România, înseamnă o scădere importantă a puterii de cumpărare a consumatorilor.

Costul energiei electrice este la un nou nivel record – 1000 de lei MHW, ceea ce determină scumpiri în lanț pentru multe categorii de produse. Este, evident, un eșec catastrofal al liberalizării pieței de energie, întrucât aceste creșteri explozive arată că nu există o competiție reală în piață.

Milioane de români nu vor mai face față cheltuielilor, pierzând puterea de cumpărare de la o lună la alta. Creșterea economică anunțată şi ridicată în slăvi de guvernarea Cîţu înseamnă, pentru omul de rând, o creștere a prețurilor fără precedent.

Mai preocupat de câștigarea șefiei PNL decât de a guverna, premierul asigură populația că o duce foarte bine, că România este pe creștere economică. Trece sub tăcere faptul că aceasta este una nocivă pentru omul de rând, fiind bazată pe consumul unor produse şi servicii mult scumpite.

Statisticile Eurostat (Departamentul Comisiei Europene responsabil de publicarea unor statistici comparabile pentru tot teritoriul UE) contrazic triumfalismul premierului. Românii aveau, la sfârșitul anului 2020, unul dintre cele mai mici salarii medii nete anuale, fiind pe locul șase în topul statelor europene cu cel mai mic salariu mediu, după Bulgaria şi Macedonia.

Cu toate că avem salarii mici, ȋn România sunt cele mai mari prețuri. Tot conform Eurostat, românii plătesc pentru carne mai mult decât polonezii, iar brânzeturile sunt mai ieftine ȋn zece țări europene decât în România. Scoatem mai mulți bani din buzunar pentru alimente, servicii, utilități decât majoritatea europenilor.

Unde este mult lăudata creștere economică? Perspectivele sunt și mai întunecate – se anunță o creștere a prețului la energie electrică cu 21%, în viitorul apropiat, şi, conform analiștilor, e doar prima dintr-un lung şir de scumpiri.

Ce viitor au românii? România are 50% din PIB datorie, perspective mici de a primi bani prin PNRR, iar populația duce un trai zilnic tot mai împovărat, sub limita decenței. Așa arată, ȋn realitate, creșterea economică lăudată de premierul Cîțu sau, mai simplu, nota de plată a românilor pentru o guvernare incapabilă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.