Ţăranii n-au ieşit niciodată în stradă, să poarte pancarte scrise cu majuscule sau să scandeze lozinci cu rimă. Ţăranii-şi îngroapă în batiste legate la colţuri pensiile mici şi trăiesc din ce le dă Dumnezeu. Un fir de ceapă, o roşie, câteva ouă.
Ţăranii noştri şi-au dărâmat cuptoarele din curte şi-şi cumpără pâine din aluat cleios, de la ”barul” din centrul satului. Pe ei nu-i invită nimeni la emisiuni, la talk-show-uri, să-i întrebe dacă mai trăiesc, dacă-i doare ceva, dacă au după ce să bea apă.
Ţăranii noștri mai există doar în evidenţa populaţiei. În statistici, în barometre şi, o dată la patru ani, în calculele candidaţilor care împart sacoșe brenduite, ulei şi zahăr, votanţilor din mediul rural.
Ţăranii noştri apar la televizor doar la inundaţii, când cad casele peste ei, sau de Paşte, să povestească, întru impresionarea telespectatorului de la oraş, cum se încondeiază ouăle sau cum se coace pasca.
Ţăranii peste care au trecut secete, potopuri şi cohorte de guvernanţi, una mai lacomă şi mai incapabilă decât alta, abia se ţin pe picioare. Ţăranii noştri sunt țăranii nimănui.
Ţara începe de la ţară. Aici-acolo ne sunt rădăcinile. Ca să smulgi un copac din pământ, îi tai rădăcinile. Să nu permitem distrugerea satului, îngenuncherea țăranilor care-şi muncesc astăzi pământul pe datorie şi din respect, fără să aibă vreo brumă de profit, prin umilirea celor care-şi vând produsele din gospodărie pe bănuți, prin înjosirea celor care vin cu o legătură de pătrunjel la piaţă şi-s călcaţi în picioare de afacerişti.
Avem în Moldova peste 2,2 milioane de hectare de teren arabil pe care ne putem crește singuri pâinea cea de toate zilele. Dar ni s-au băgat pe gât şi le-am înghiţit, din ignoranţă şi din snobism, roşii de Turcia, cartofi din Italia, mere din Grecia, căpşuni din Spania, struguri din Franța, usturoi din China şi morcovi din toată Uniunea Europeană. Împingem, intraţi în transă, cărucioarele prin supermarketuri şi devenim consumatorii altora, fără să ne gândim la El. La ţăranul care-şi vinde ouăle de găină la schimb pe o pereche de chiloţi, la El, care-şi arde pieile şi lâna tunsă de pe oaie, pentru că nimeni nu i le mai cumpără, la El, care moare încet şi singur, fără bani de îngropăciune.
Măria Sa, ţăranul, este scuipat în obraz de ciocoii zilelor noastre, de boierii de la guvernare şi de orăşenii globalizaţi.
Să le mulțumim țăranilor noștri că încă mai există. Că rezistă. Că îi mai avem!
SĂ NU UITĂM: Ţara începe de la #ţară
*text preluat
