Nesimţire fără limite! Este singurul mod în care poate fi caracterizată situaţia ce domneşte acum la Parlament. Deşi Victor Ponta a promis că, în ciuda numărului crescut de parlamentari, bugetul va rămîne acelaşi, încă din prima lună a anului „aleşii” au încasat salarii mai mari decît anul trecut.
Potrivit realitatea.net, cel mai mare salariu pentru luna ianuarie l-a încasat Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, care a fost răsplătit cu nu mai puţin de 6188 de lei. Îl urmează la mică distanţă Eduard Hellvig (PNL), Viorel Hrebenciuc (PSD), Miron Mitrea (PSD) şi Ioan Oltean (PDL), toţi cu cîte 5.700 de lei.
Halal!
