Eu cred că unii oameni sînt pur şi simplu deranjaţi la “scufiţă”. Altfel e greu de înţeles de ce ţin cu tot dinandinsul să-şi achite taxele şi impozitele către stat. Şi nu mă refer acum la “nostalgicii” care suportă ore întregi de stat la cozi infecte numai ca “să fie în regulă” şi să plătească nişte bieţi cîţiva lei mai puţin, ci la o categorie mai aparte. Cea numită oameni conştiincioşi. Ei bine, cunosc şi eu un astfel de om şi realitatea tocmai mi-a confirmat că trebuie să fie şi el, măcar puţin, deranjat la “scufiţă”.
Omul despre care vă spun are maşină. O maşină pentru care scoate bani din portofel cînd trebuie să-i facă plinul, cînd trebuie să parcheze dacă are treabă prin oraş, cînd trebuie să-i facă asigurarea şi chiar atunci cînd trebuie să înlocuiască o piesă devenită inutilizabilă ca urmare a faptului că a circulat pe “şoselele patriei”. Las la o parte că pentru aceste şosele scoate alţi bani din portofel: adică taxa de drum, iar dacă i se pune pata să iasă din localitate, taxa de rovinietă. Şi nu voi scrie aici cîţi bani trebuie dacă ai neşansa unei tamponări. Se pricep băieţii aia de la service să te stoarcă, mai ceva ca fetele de pe Centură. Dar ele măcar îşi fac treaba ca lumea şi la timp. Lucru care nu e valabil şi la service. Nici măcar dacă mergi la reprezentanţă.
Toate astea nu par a fi deajuns. Dacă tot eşti “jmeker” şi ai maşină, păi musai să-i mai dai domnului stat nişte bănuţi. Că-ţi convine sau nu, aşa-i regula şi o dată pe an (sau mai des, dacă nu ai toţi banii) te înfiinţezi la ghişeul “de care aparţii” şi laşi bănuţul. Ca să-ţi poţi folosi liniştit în continuare maşina personală, cumpărată din banii personali.
Că multele şi desele schimbări de modificare “te ajută” să nu mai ştii de azi pe mîine unde are sediul ghişeul “de care aparţii”, de alergi ca bezmeticul prin tot oraşul pentru că funcţionara cu care ai vorbit prima dată n-a găsit de cuviinţă să-ţi explice precis unde trebuie să ajungi, e altă distracţie.
Dar, în sfîrşit, hai să mă întorc la omul meu, cel deranjat la “scufiţă”. Din motive obiective, acesta m-a rugat să-i plătesc eu impozitul pentru maşină. (Din banii lui).
Descopăr ghişeul de care am nevoie, dar prima întrebare înseamnă şi primul hop: “Adică vreţi să plătiţi pentru altcineva şi nu v-a dat măcar buletinul? Păi cum să vă încasăm banii”. De parcă, din moment ce acel impozit trebuia plătit contează cine dă banii, nu achitarea sumei. Sau ca şi cum cineva ar avea interes să scape un necunoscut de cheltuieli. Din fericire consimte să iau CNP-ul prin telefon şi să facă totuşi încasarea…
Ta-na-naaa…! “Aveţi aici o amendă neplătită.Trebuie să achitaţi şi amenda, cu tot cu penalităţi ca să vă pot lua baii de impozit”. “Tocmai e pe rolul instanţei această amendă”, îi raspund. “Aduceţi hîrtie că e aşa, mergeţi cu ea la Registratură, acolo bagă informaţia în calculator, apoi la mine apare că vă judecaţi şi pot să vă iau doar banii pentru impozit”. “Ştiţi, eu de fapt, vreau să vă dau nişte bani. Adică să plătesc un impozit, pentru că din taxele astea se face bugetul de stat”. Mare greşeală! “Dumneavoastră nu înţelegeţi?! Ori plătiţi şi amenda, ori nu plăţiţi deloc! Cum vreţi să vă încasez doar o parte din bani, cînd aici scrie că trebuie să daţi mai mult?”.
N-am înţeles nici pînă acum de ce e mai bine să nu iei bani deloc. Nu cumva eu sînt cea deranjată la scufiţă?