Noaptea trecută, Marian se îndrepta către casă. Era la volanul mașinii, în dreptul localității Poiana Mare.

A observat flăcări în șanțul de pe marginea drumului, dar a crezut că e vegetație care arde.

După doar câteva secunde, a văzut un bărbat cu mâinile ridicate, care striga după ajutor.

– Vă rog ajutor! Arde mașina! Mai sunt trei persoane înăuntru.

– Ați sunat la 112?

– Chiar acum fac asta!

Marian a coborât imediat în șanț și a observat o mașină răsturnată, care începuse să ardă în zona motorului.

În dreptul mașinii se aflau două femei, grav rănite și un bărbat prins între fiare.

Una dintre ele avea o mână ruptă, iar cealaltă prezenta o hemoragie puternică la cap.

– Vă rog să vă îndepărtați. Încerc să-l ajut pe domnul, le-a spus celor două femei.

Incendiul se extindea, dar Marian, sigur pe el, a știut exact ce mișcări trebuie să facă pentru a scoate victima în siguranță din mașină, fără să-i cauzeze leziuni suplimentare.

A dus bărbatul la o distanță sigură de mașina care ardea. Apoi s-a îndreptat către cele două femei. Cea care avea mâna ruptă sângera foarte puternic.

– Mă întorc imediat la dumneavoastră. Stați liniștită!

A alergat la mașina, aflată la 20 de metri distanță, de unde s-a întors cu trusa de prim-ajutor. Folosind garoul a oprit sângerarea, iar ulterior s-a asigurat că și cea de-a doua femeie este în siguranță.

Așa l-a găsit echipajul de intervenție pe Marian, plimbându-se între cele trei victime și vorbind cu ele.

– Sunteți bine? Mai aveți nevoie de ceva? Vă rog să stați liniștiți, imediat sosesc salvatorii.

În cazul de față, Marian, tu ai fost salvatorul. Patru oameni au fost în pericol, datorită ție totul s-a terminat cu bine!

Pentru curajul tău, prezența de spirit și grija față de victime, meriți din plin  respectul și felicitările noastre.

Marian este colegul nostru  și își desfăsoară activitatea la Gruparea de Jandarmi Mobila “Fratii Buzești” Craiova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.