„Dezvăluiri ce vor schimba cursul istoriei”: reclama Antenei3.
Și Ion Cristoiu, ca la biblioteca Academiei, aplecat peste hârțoage. În nota lui obișnuită, de Moș Ion Roată. Cată să scoată cuiul din oiște: să demonstreze ce nu poate fi dovedit: că Sebastian Ghiță este ofițer acoperit. Vizavi, chiar Sebastian Ghiță. Fercheș, ca la fotograf. Pentru el, a fi ofițer acoperit al Securității nu este un lucru rău; este în slujba patriei sale. Concepții și concepții! Ion Cristoiu – ca tot mereu, de partea adevărului, oricare ar fi și oriunde s-ar afla.
Suspens!
Maestrul izbutise ceea ce puțini gazetari ai lumii ar fi fost în stare: obținuse, de la secretosul Sebi, poza! Poza!… Poza!… Poza!… Dovada că „nu tocmai micuța” Codruța mințise. Până la urmă, cuiul fusese scos. În fața unei asemenea biruințe se așeza o săptămână istorică. Unul dintre puternicii stâlpi ai statului paralel se legăna ca o trestie – metaforă nereușită, dar reală. Codruța fusese prietena infractorului.
În bucuria care se revărsa spre Piața Victoriei, împotriva adversarilor, nu încăpea îndoiala. Nimeni nu se gândea la amănuntul că, pe vremea prieteniei celor doi, infractorul nu era infractor. Va deveni infractor, acuzat ca atare, tocmai lucrat de duduia Kövesi.
Cine era mai integru? Sebi ori Codruța? Sebi, care o folosise în interes propriu, cât i-a mers, sau Codruța, care nu se lăsase?
Și un alt detaliu neluat în seamă. Celălalt stâlp puternic al statului paralel: Florian Coldea, se zbenguise pe banii aceluiași Sebi prin Seychelles. Iată, altă dovadă… Dovada!… Dovada!… Dovada!… a faptului că serviciile secrete conduc România.
Și aceeași întrebare: cine e mai corupt, Coldea ori Ghiță? Coldea pentru că a acceptat invitația unui prieten, ori Ghiță fiindcă a încercat să-l mituiască?
Pentru rest, vedeți titlul!