Zece ani de închisoare ar urma să execute Vlad Pascu pentru că a omorît doi oameni și a rănit alți doi în timp ce se afla sub influența drogurilor. Zece ani, în teorie. Pe de o parte, pentru că sentința pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2025, de Judecătoria Mangalia este atacabilă, nefiind definitivă, pe de altă parte, chiar dacă este menținută condamnarea, deținutul poate fi eliberat după ce a executat 2/3 din pedeapsă. Iar ca pedeapsa să fie și mai mult scurtată acesta poate să obțină recompense sub formă de zile-libertate pentru bună purtare, pentru că a ieșit la muncă… În plus, deși instanța din Mangalia l-a judecat pentru ucidere din culpă (nu pentru omor – n.r.), pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, despăgubirile, mai mult decît consistente, urmează să fie achitate de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, o asociație care reunește sub aceeași cupolă toate firmele de asigurări, deci practic din banii contribuabililor.
Cît despre dosarul în care erau cercetați atît Vlad Pascu, precum și părinții săi, ieri Curtea de Apel București a anulat rechizitoriul DIICOT care îi trimitea pe aceștia în judecată. Mama tînărului este acuzată de influențarea declarațiilor și de amenințare, iar tatăl acestuia de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.