Totul are un sfârșit. Mai am o țâră. Nu simt, totuși, vătămarea în suflet. Am văzut un film cu o fetiță siluită de un tânăr modern. Victima nu prea știa ce s-a întâmplat. Simțea doar că viața ei s-a prăbușit. Tânărul, la modă astăzi, povestea întâmplarea cu talent; povestea lui storcea emoție și lacrimi; în felul: „Are dreptate, săracul. Cu plângere de siluire se storc bani frumoși.” Fata a fost penalizată pentru mărturie mincinoasă.
Polițiștii nu erau nătângi. Nu erau nici mituiți. Și totuși…
Anchetatorii trăiau și ei într-o lume unde banii frumoși se strâng prin înșelăciune. În cazul acela, dreptate s-a dat „înțeleptului” din acest secol, vorbei ticluite cu sârg antrenat. „Rătăcirea” fetiței era tocmai dovada sincerității ei. De altfel, s-a și sinucis.
