Glasurile pe care le auzim nu vin din suflet, Cristel. Cântărite, băgăm de seamă altceva. Nu prea există suflete. Există nevoi și interese.
Fostul meu coleg de la „Caragiale”, Michi, a inventat un joc și voia să-l confirm eu. Eu o făceam dând din cap. Nu mă vedea și a continuat:
Am închis televizorul. Pe urmă, radioul. Am aruncat ziarele… Minune, Cristele! Minune! Nu mai posed nimic din ce am fost, din ce eram când m-ai cunoscut. Radio România Muzical și buletinul de știri. Atât!
Spune-mi care-i minunea, l-am rugat.
Las-o baltă, omule!… A închis.
L-am lăsat baltă. Și altă minune. Minunea mea. Prietenul meu nu conta pe puterea mea de a pricepe ce-i cu el.
Aveam de ales. Și vorbesc serios. Îl urmam pe el în altă lume, o lume naturală? Rămâneam eu în lumea mea?
Care-i lumea mea?
