M-am gândit mult ce mi-ar plăcea să fi fost. Până la urmă am ales: Papua Noua Guinee. Monarhie constituțională. Relief muntos. Aș fi plecat în munți vineri și aș fi revenit marți. Ca orice rege care nu se amestecă în treburile semenilor. Ce a dat natura, aia rămâne. Vor să se omoare între ei? Natura decide, nu eu, regele. Așa cum nu m-aș încumeta să mă amestec în soarta minereurilor neferoase, bogăția lor naturală. Sigur, uneori voi fi nevoit s-o fac. Slăbiciunea mea este Finlanda. Am avut o amantă finlandeză. Mai târziu am aflat că a fost aleasă conducătoarea țării. Poate fi doar o confuzie de nume. Alegerea ei ca șef al țării în care s-a născut n-are legătură cu mine. Dar, dacă ea mi-ar cere să-i dau manageriatul minereurilor neferoase, i l-aș da. Norocul Papuei Noua Guinee. Căci noroc ar fi. Generozitatea mea e una pentru toți cei ai lui Dumnezeu. Faptul că aștept în schimb o funcție mare oferită de NATO, să zicem, ar fi și el un dar al naturii. Natura a dat Papuei Noua Guinee minereuri neferoase, bogăție de seama ei, tot ea, natura, alias Dumnezeu, m-a ales să fie alături de cei de seama mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.