12 rânduri/Poate mă înșel?

Nesiguranța acestui „poate” vine de la o vină ce-mi aparține. Afirmația ce o voi face are în rădăcină simțul meu de gazetar bătrân. Medicii din spitale vin la lucru pentru a profesa, medicii privați – pentru avere. Mă rog, e treaba lor, nu a mea. Simțurile mele îmi spun că pocinogul își probează forța în altă parte. La pacienți. Vecina mea, de profesie muncitoare la unul și la altul, trăiește clipe de cetățean egal în rang cu stăpânii când strecoară plicul în buzunarele mereu primitoare. Proprietarii buzunarelor au titluri, diplome și funcții. Ea n-are nimic. Sau, mai corect spus, n-a avut mimic până acum. A slugărit. A se observa un buzunar de pacient cu o zi înainte și pe cel din ziua când se urcă în autobuzul spre clinică, spital, și tot așa. Atenție și mai adâncă la numărul de zile de slugărnicie pentru a umple plicul producător de egalitate socială.