Nu mai țin minte cîți ani au trecut de cînd aud de la conducătorii țării: „Nu sînt bani!”.
Da, așa e. Bugetul României e sărac. Pentru că, pentru că, pentru că… Nu sînt specialist nici în Economie, nici în Finanțe, deci nu eu trebuie să-mi dau cu părerea de ce așa și nu așa, ce și/sau cum ar trebui făcut. Eu mă pricep să-mi administrez doar propriile finanțe astfel încît să fiu cu toate plățile la zi sau – în cazul celor știute (lumină, gaze, apă, telefonie) – în avans. Mai am pricepere și pentru a asigura toate nevoile casei și a păstra o sumă de bani pentru cheltuieli neprevăzute. Nu, nu e vorba despre mulți bani, ci despre faptul că am grijă mare cum îi cheltui.
Dar nu despre asta era vorba, de fapt. Ce nu înțeleg eu e cum se face că la bugetul de stat nu există bani pentru a acoperi toate nevoile reale, dar, practic, în fiecare zi se mai anunță ba acordarea de tichete sociale, ba un ajutor consistent pentru acoperirea nu știu căror cheltuieli, ba sprijin financiar pentru nu știu ce categorii defavorizate, ba…, ba…, ba.
Fac, de anul trecut, o listă în care am inclus mare parte din aceste așa-zise ajutoare. Deja am ajuns la cîteva pagini și situația continuă, practic, în fiecare zi.
Mă întreb: de ce nu se găsesc banii aceștia din start, astfel încît nevoile celor care au nevoie să fie cu adevărat acoperite? Dar, să ne înțelegem: prin cei aflați în nevoie nu înțeleg, de exemplu, asistații social care sînt buni de muncă, dar aleg să nu o facă știind că oricum vor primi bani de la stat. Și mai cred că anchetele sociale ar trebui să fie mai riguroase, iar acolo unde se constată că alocațiile copiilor și ajutoarele acordate persoanelor cu handicap nu sunt cheltuite pentru aceștia, banii să fie administrați instituționalizat.
Și ar mai fi ceva: dacă toți banii primiți, adunați la un loc, nu acoperă rata inflației, DEGEABA!
