Am în curte, lângă poartă, un ceva uscat. L-a plantat Cami, vecina mea. Nu s-a priceput. N-a știut că salcâmii se plantează toamna. Lângă vrejul mort, au apărut, de curând, câțiva vlăstari. În dimineța asta am băut trei pahare de pălincă. Un obicei uitat, iată reînviat. Deodată, am simțit nevoia să îmbrățișez pe cineva. Și un gol planetar. Atât eram de singur. Eu și vrejul. De ce aș mai trăi? Nu eram bolnav. Oleacă, beat. Atât. Și văd vrejii verzi de lângă poartă. Ai nimănui. Au venit la mine. Dibui după numele lor: Miri Maria Radulescu, Ion Ciochină, Constantin Jichita… Asemenea bogăție! Mă duc să mai beau un pahar de pălincă. Nu. Nu e loc. E ocupat. Doamne, ce bogat sunt! Pot zice: dragă Miri, dragă Ion, dragă Constantin… Lângă mine: Talida, fiul-cățel Pablo… Pot trăi în continuare.
12 rânduri/Dragii mei
de Nicolae Cristache pe 21 august 2022 157
