Polonezii – artiști. Cehii – capitală de aur. Sârbii – războinici dârji… Discuția avea loc la Londra, între Marx și Engels. S-au oprit la români. Engels: „Pe stradă, nu e nimeni ca ei”. Marx: „Nu i-am văzut, nu mă amestec”, aminteam în cartea mea „A doua venire a lui Marx”.
I-am văzut eu, recent. Rugasem o vecină să permită fiilor ei să scuture cireșii din grădina mea. Nu le-a permis. Erau slugi în serviciul lui Adrian Năstase. Pe stradă nu le ajunge nimeni la nas. Lorzi, în limuzinele second hand. Nu și în case.
Iohannis, înainte de a urca în mașina prezidențială, și-a aruncat pardesiul pe capotă. Ca să vadă lumea semeție. De mitocan, dar semeție. Ca profesor de liceu a refuzat să contribuie cu cinci lei la ziua femeii de serviciu. Cealaltă față a demnității! Nu mai avea nimic de spus. Coregrafie wagneriană în războiul din Ucraina. Nu e român, nu iubește pe nimeni, nu ceartă pe nimeni, așteaptă postul de secretar general NATO. Și-a dezvăluit misterele. Este cel mai misterios nimeni din lume.
