Ne tot întrebăm. Ne măcinăm viața în gol întrebându-ne: unde vom pleca? În Iad? În Rai? Nu vom mai fi și gata? De ce am existat? Ce-a fost unde am fost și nu vom mai fi niciodată? Iată, unul dintre cei mai semeți scriitori ai lumii, Tostoi, s-a luat la trântă cu prostia, s-a întrecut în skandenberg cu mai-marii popimii, a refuzat, scârbit, să mai trăiască în lumea pe care a zugrăvit-o ca puțini alții. A învins mereu. A fost înfrânt de un detaliu. De un anus. Ca purtător de cuvânt al orgoliului. Și-a bășit viața în momentul când, fascinat, întreba: „Englezi sunt ziariștii care mă caută? Să intre!” Deci, cine, ce este omul? Cine este cel ce nu mai poate fi niciodată ce-a fost? Cel ce va fi tot timpul înfrânt de ceva ce doar dracul știe ce este? Ce este eternul din noi? Cel cu nu poate fi ucis și ne conduce spre nicăieri? Cine este cel ce ne-a produs, dar nu ne mai poate repeta? Mister. Dând glas orgoliului de care habar nu are, omul dispare ca și cum nici n-a existat. La Hitler a fost invers. Ce s-a întâmplat?
Voi reveni.
