Iată, mă duc! Ce dracu părăsesc? Cine sunt? De fapt, nu știu nimic. Și totuși, știu ceva. Știu că totul a fost, este, închipuire. Din ce cred că am trăit, nu a rămas nimic. Tolstoi a fugit de-acasă la vârsta mea, cu câteva ruble îm buzunar. N-a vrut să mai știe de lume. A dorit un singur lucru: să rămână el însuși. Încercările de a-l aduce la realitate au eșuat pe rând. Și, iată niște ziariști.
-Englezi, ai spus?, o întreabă pe gazdă.
-Englezi, da!
-Să intre!
Iată omul! Tocmai ce eu însumi îmi propusesem, după lungi, interminabile meditații. Să fiu eu însumi. Tolstoi îmi dă cu mediațiile în cap. Ce grele au fost! Mă doare capul!
Și totuși… Da, există un „totuși”!
Voi reveni.
