Continuare la editorialul „Uscăturile dau iama printre istorici”
În absența războiului din Ucraina, istoria omenirii ar fi mers în cârje încă un fleac de câteva mii de ani. Chiar mai mulți decât i-au trebuit să parcurgă drumeagul de la scavagismul defectat la ceva asemănător. Și, așa cum n-ar mai exista cocorii fără rege, nici omul n-ar supraviețui fără stăpân. Libertatea, sub chipul ascuns al anarhiei, a vârât istoria, timp de sute de ani – de la revoluția franceză la domn Biden, via Hitler și Stalin -, în eșecuri democratice demolatoare.
Iată, totuși, minunea. SUA sunt la un băț distanță de a fi regele salvator. O dovadă minusculă vine să pună punctul pe i. Nici cel mai dobitoc dintre istorici n-ar fi râvnit la o leafă mai mare dacă altul ca el, de aiurea, ar fi propus Statuia Libertății pe coperta unui manual pentru copiii țării lui. Cel mai nespălat istoric, cu flerul dobândit pe vremea turcilor, a mirosit, iată, minunea care este Războiul „Patriotic” din Ucraina. Poate nu mâine, dar măcar peste o sută de a ani, SUA vor fi rege. Ca la cocori.
Evoluția omului, până ce își va încheia a doua etapă – câte au mai rămas până la ultima? – așa va continua. Lumea are nevoie de stăpân. Slavă istoricului român.