Am fost și eu la revoluție. Străzile ei mai sunt și astăzi. Continuă ca martore. Și văd cum vârtejurile de atunci amestecă ce a smuls fiecare. Văd cum se răsucesc în ele însele și cum se avântă apoi spre putere, fiecare cu masca ce i s-a nimerit în traista goală.
Ca o cărămidă aruncată în gol, omul nu se poate opri, sclav al poftei de înavuțire.
Încerc să mă smulg din mulțimea vătămătoare. Singur, rațiunea mă înalță. Unde sunt mulți, ea coboară până la înălțImea ultimului om. Ceea ce mă atrage sub aparența libertății este prezența unui admirator și a unei televiziuni.
Rațiunea îmi desenează o singură cale spre mine.
Îndărăt. Acolo de unde am fost alungat de entuziasmul păgân al mulțimii. Acolo unde aș putea fi eu însumi, dacă apuc să mă regăsesc.
Cu o condiție. Să fi păstrat în mine spiritul cu care m-am născut om.
Ce-i ăla? Nici eu nu mai știu, sedus de istorie. Măcar eu nu încui niciodată ușa casei.
