Îmi scrie Gelu Solomon, un prieten din copilărie:
„Te-am recunoscut Cristaș, nu renunți la șmecherii. S-o crezi tu că vreun copchil de azi ar fi în stare să dorească altceva decât bani. Nu-l interesează să fie el însuși. Ieri, m-am dus în târg să cumpăr struguri. Nu m-am lipit de nimic. Mi-a fost milă de bani. Întors acasă, am deschis radioul. Simfonia a patra de Ceaikovski. Americanii au botezat-o barbară. Scriu fără nici o urmă de resentiment. Fostele mari puteri au murit din lipsă de cumpătare. Americanii vor păți la fel. Apropo, că voiam să te întreb: ce crezi că preferă un copil, să învețe să fie el însuși ori să cumpere o jucărie care, în același timp, cântă, este lanternă și repetă tabla înmulțirii? Ceaikovski a râvnit să se cunoască. A compus muzică. S-a văzut și a plecat. A împrumuntat nițică holeră. A fost cel mai sentimental muzician, ce putea face mai mult? Poate doar să se vândă. Cristaș, poate știi tu dacă există o școală în lume unde copiii învață cum să fie ei înșiși, să fie oameni?”
Din vremea lui Socrate se vede ca doar unii oameni aveau dorinta asta. Maestrul le spunea : nu stiu daca o sa reusesc , depinde de amandoi (citat din memorie, momentul in care Socrate se aseamana cu o moasa). Ss fii tu insuti inseamna sa iesi de pe calea batatorita si sa nu stii ce te asteapta. Riscuri, frica, indoiala. Comoditatea tentanta are atat de des castig de cauza!