Așadar, cu sau fără intenție, ițele se încâlcesc. Ce era alb, acum e negru și invers. Încep cu apărătorii domnului Cercel. Aceștia, inteligenți, unii dintre ei, pornesc de la un adevăr incontestabil. Acela că domnul în cauză este un bun sau mare, chiar foarte mare specialist. Ca și cum „Soluția finală” a lui Eichmann, care a ucis circa șase milioane de evrei, n-ar fi fost opera unui mare, chiar foarte mare specialist. Din lectura, chiar și pe diagonală, a „Programului Cercel”, îți poți da seama că schemele propuse nu sunt departe de soluțiile lui Eichmann. Că, într-adevăr, ele ar fi eradicat virusul pentru o mie de ani de pe întreaga planetă. Soluții de specialist de o sută de karate. Deci, nu despre eficiență este vorba în propoziția în discuție – Eichmann, săracu’, n-a reușit să distrugă evreimea nici pentru 50 de ani. Este vorba de convoaie de suferințe, de vieți sacrificate, de mutilări de suflete, de nenorociri greu de imaginat. Mai departe, în apărare, se invocă niște argumente de felul „n-a spus el chiar așa”. Cu alte cuvinte, toate publicațiile și televiziunile citează din raport, ziarul Cotidianul redă textul în integralitatea lui, scheaună milioane de oameni de o durere care n-a venit, dar va veni, și marele specialist „n-a zis chiar așa”. Dar cum a zis și unde? Săptămâni lungi n-a avut timp să nege ce se afirmă astăzi că s-a înțeles greșit?
Și-acum, domnul Iohannis. Și aici se încurcă niște ițe. Unii, și nu puțini, susțin că domnia sa n-a știut de domnul Cercel, dovadă că degrabă, după ce a aflat de dânsul, a ieșit cu pieptul înainte și mâna ridicată pe diagonală și a zis că programul insului mare specialist „este inacceptabil”. Păi, fir-ar să fie!, miniștrii din „guvernul meu” dezbătuseră tezele din „Programul Cercel”, în esența lor, în ședințele de la Cotroceni și le lansaseră pe toate canalele de televiziune. Și încă ceva: adică Președintele nostru este într-atât de mărginit încât să nu știe că este victima unui scenariu eichmannian? Și dacă așa stau lucrurile, de ce, când a aflat ce hram poartă, el însuși, a ieșit ca un cabotin să strige „inacceptabil”? De ce nu a fost sincer în fața poporului său? De ce nu a explicat că el însuși a fost victimă, nu erou?
Concluzia: încă puțin și ne ia dracu.
P.S. Iată o întrebare care poate lămuri întrucâtva lucrurile: cum a ajuns raportul oficial al unei importante instituții a statului la Mediafax și nu la Agerpres? De ce nu l-a contestat domnul Cercel dacă el conținea inexactități? De ce publicațiile și posturile de televiziune fidele PNL au fost primele și cele mai vocale în a promova informația Mediafax?
