Nu l-am iubit pe Ceaușescu. În vremurile în care l-am cunoscut nu-l stimam. Mă exilase de pe drumul carierei. Era unul din favorurile fără însemnătate făcut de el Moscovei. M-a lăsat totuși liber. Să fac ce-mi place.
Îi priveam cu surprindere chipul purtat în fața plutonului de execuție. Părea a zice: „Nu voiesc să fiu tratat într-un fel aparte de legi, de instituții. Patria mea, bucură-te fără mine de binele pe care ți l-am făcut. Am fost instrumentul prin care ți-ai dobândit libertatea. Libertatea mea a devenit prea mare pentru a-ți mai fi de folos.”
Și așa era. România, împreună cu celalate țări așa-zis socialiste, era sub stăpânire rusească. A fost singurul președinte care a ieșit din zona ocupată. A dat țării deptul la libertate. A scos țara de sub toate datoriile. A construit tot ce are nou în România. Astăzi, cu datoriile ei de mii și mii de miliarde nu s-a construit nimic nou. Toate bogățiile naturale au fost dăruite străinilor. Cu un singur beneficiar: clasa conducătoare.
Ura pe care clasa politică o manifestă astăzi pe chipul ei este vie. Se înstăpânește cu ajutorul ei. O face invincibilă pentru ignoranți.
Ceaușescu a făcut greșeli imense, este adevărat. Mici,însă, în raport cu ceea ce dăruit României.
