Giovanni Papini n-a vorbit cu Hitler. A scris ca și cum l-ar fi înregistrat. Nici eu n-am vorbit cu Iohannis. Mi-l închipui în rolul dictatorului etern, văzut prin scrisul lui Papini.
Ieri-noapte, Klaus Werner Iohannis fu trezit de un pârț. Al său. Alături, consoarta-i, pârț, pârț… și ea. Atmosferă cu muzică de Wagner. Ce să fie, ce să fie? Giovanni Papini, copilul teribil al literaturii italiene ciocănea la ușă. Fu obligat să aștepte mai bine de-o oră într-un salonaș tapițat cu piele, nas în nas cu un portret impunător al lui Frederic cel Mare, idolul oricărui neamț. Când, în cele din urmă, fu condus în biroul lui Klaus, acesta avu o surpriză: se pomeni în fața unui om care aducea mai degrabă cu un schior îmbrăcat în civil decât cu dictatorul unei țări care descindea din marele Burebista.
Iohannis l-a fixat cu privirea-i celebră, care nu reușea să-i imprime nici un aer romantic, nici unul războinic, și i-a zis:
-Știu totul despre dumneata și, cum nu ești nici diplomat, nici politician, nici preot îți pot vorbi fără parabole sau omisiuni, cu vechea franchețe săsească. Dumneata ai venit aici condus de curiozitatea de a vedea un tiran aproape unic și pentru a-i cunoaște secretele puterii. Vreau să-ți satisfac curiozitatea deîndată, fără a mai pierde vremea cu preambuluri ipocrite. Eu sunt un om deosebit. Cunosc mai bine decât domnișorii și politrucii care sunt gândurile și suferințele poporului meu. În statele moderne invidia este păcatul dominant, fie ea din partea unui stat față de altul, fie între clasele sociale din fiecare țară. În democrații, și din cauza mulțimii forurilor legiuitoare, a consiliilor și a comisiilor, cei cu putere de decizie sunt prea mulți și, în același timp, prea puțini. Masa care se vede exclusă se simte mereu neliniștită din cauza invidiei. Dacă puterile se concentrează în mâinile unui singur om, atunci invidia se atenuează și aproape dispare. Țăranul, muncitorul, zilierul, vânzătorul, cu toții știu că trebuie să se supună, dar mai știu și că stăpânii lor de până mai ieri, PSD-iștii, bancherii, demagogii, politicienii, nobilii sunt supuși ei înșiși unei puteri unice. Dictatura stabilește un nivel egalitar de justiție și scade umorile și suferințele provocate de invidie. Acest lucru explică șansa de care se bucură conducătorii absoluți din timpurile noastre și faptul că sunt adorați de masele inculte.
Iohannis a cules tot ce putea culege de pe chipul unui mit al teribilului scriitor și a continuat cu glas încă mai puternic:
-După cum bine știi, teologii afirmă că, în ceea ce privește religiile, trecerea de la politeism la monoteism este un progres admirabil. Dar teologii așa-ziselor principii nemuritoare consideră că un pas asemănător în politică reprezintă o greșeală și o rușine. Dacă ar trebui să-mi dezvălui adâncurile gândurilor politice, aș spune că, pentru mine, regimul ideal ar fi libertatea desăvârșită a tuturor, adică anarhia judicios organizată. Însă, pentru ca anarhia să fie posibilă, ar fi nevoie de o transformare radicală a naturii umane. Societatea ideală ar trebui să fie formată dintr-un popor de gentilomi sau de cavaleri înțelepți, îndrumați de un sfânt ca mine. Dar dumneata știi bine că onoarea, bunătatea și înțelepciunea sunt foarte rare și foarte fragile la toate popoarele și în toate timpurile. Și mai știi bine că de sfinți ducem lipsă. Și, chiar dacă aceștia ar fi existat, s-ar fi dedicat altor treburi decât guvernării popoarelor. Întotdeauna au neglijat cele pământești pentru a obține fericirea în ceruri. Dacă neamul omenesc ar fi fost transformat în profunzime, nu ar mai fi nevoie de guvernanți și cu atât mai puțin de stăpâni de felul meu. Dar înțelepciunea și virtutea celor din vechime nu au reușit să-i schimbe pe oameni, ci, la capătul a aproape două milenii, nici creștinismul nu se poate lăuda cu mari reușite. Nimic nu poate șterge ceea ce este înrădăcinat în om, născut odată cu el. Dacă filozofii, înțelepții, educatorii, apostolii și preoții ar fi făcut din ființele umane brutale altfel de ființe umane, nu ar mai fi nevoie de monarhi, președinți, magistrați și cu atât mai puțin de tirani ca mine. Oamenii au continuat să fie egoiști și răi. Pentru a supune asemenea fiare este nevoie de cuvintele fermecate ale vrăjitorului și, înainte de orice altceva, de biciul îmblânzitorului.
Și Iohannis, atent la pârțurile care continuau în dormitor, a zis mai departe:
-Treburile omenești nu se ghidează după raționamente, nici după sentimente. Trebuie incitată fantezia și inspirată teama. Animalul om nu cedează decât atunci când se face apel la patima de prădător sau dacă îi este amenințată libertatea ori viața. Nu sunt eu de vină, nici consoarta pe care o auzi din dormitor pentru faptul că materia primă esențială a politicii este de o calitate atât de slabă. Triumful dictatorilor este consecința a trei eșecuri: al filozofiei, al religiei, al capitalismului democratic, cu fricțiunile lor, cu iluziile și invidiile pe care le nasc. Filozofii, preoții și parlamentarii condamnă, cu gesturi de repulsie, dictatura, dar nu-și dau seama că tocmai ei sunt responsabili pentru ceea ce numesc tiranie. Dacă ar fi fost mai capabili, mai puternici și mai norocoși, eu nu m-aș fi aflat în postul acesta, în ciuda puternicelor mele pârțuri. Și pentru că vorbesc liber, pentru că dumneata ești străin și pot să-ți spun ceea ce nu le-aș spune nici dragilor mei Cîțu și Voiculescu, am să-ți spun că aș fi foarte fericit dacă nu m-aș vedea silit să exercit greaua artă a dictaturii. Precum tot ceea ce ne dorim, puterea să fie mai frumoasă atunci când nu o avem, te asigur că a gândi, a voi, a decide și a vorbi cu atâtea milioane de servitori muți este o muncă oribilă și istovitoare. Te asigur că sunt obosit, dezgustat, ba chiar îmi pare și rău. Sunt, uneori, în viața mea, ceasuri când simt o liniște atât de insuportabilă încât aș renunța și la schi. Cei care mă judecă se înșală. Cei care mă urăsc nu sunt drepți, iar cei care mă invidiază sunt cei mai nesăbuiți dintre toți imbecilii. Pentru a răspunde cu aceeași monedă la sinceritatea mea, te rog să nu repeți nici o silabă din cele pomenite de mine, înainte de încheierea mandatului meu. Dacă mă trădezi, răzbunarea mea va ști să te găsească în orice colț de lume, la Miami sau în Hawai! Poți pleca. Nu cred că ne vom revedea pentru că am convingerea că nimeni, niciodată nu va mai ajunge până la mine.
