Fața lumii care suntem

Ar trebui, n-ar trebui să scriu? Teribilă dilemă! Durerea provocată de cele scrise de mine în zilele din urmă este neiertătoare. Președintele neamț ne-a repus în țarcul fanariot. Sunt în neamul acesta, românesc. Și sufăr. Nu-mi condamn apartenența. Sufăr ca orice pisic născut într-un loc fără șoareci. Nu țara o condamn, ci singurătatea suferinței. Mă agăț de orice pai. Iată-l pe Mihai Șora. L-am iubit, apoi l-am urât, și iar l-am iubit… Și totdeauna pentru apartenența sa politică. Ultimul articol semnat de Eugen Șerbănescu este total. Îl trece pe Șora, exact ca mine, prin toate găurile politice. Șora a fost comunist și-n toate celelalte căruțe. Și nicio faptă. Durerea provocată de cele scrise de mine în zilele din urmă, iată, se diluează. Pe Eugen Șerbănescu îl stimez mult. A fost un ziarist reprezentativ. Dar constat că s-a adaptat la presa de-acum. Presa din România scormonește de-a pururi în dosare. După secrete. Nici urmă de faptă rea sau de faptă bună. Nu interesează. Dosare și iar dosare. Presa României e România. Ca-n timpurile fanariote.