Am continuat lectura a ceea ce Daniel Morar numește „O istorie subiectivă a justiției după 1990”. E așa cum am lăsat-o. Același ton de premiant ales politic de Președintele de atunci, care chiar avea nevoie de un procuror general pe gustul lui. Iată un exemplu:
„… Merită pomenit și domnul judecător Valentin Pop care avusese în spate o carieră de jurisconsult. Nu am intrat cu el în sală pentru că judeca în materie civilă, însă ne cunoșteam pentru că profesam în Palatul de Justiție și unii și alții, iar despre el nu se putea spune că era rigoarea întruchipată. Folclorul din Palatul de Justiție spunea că domnul judecător avea în lunile de iarnă și o altă ocupație: respecta tradițiile populare și tăia ritualic porcii de Crăciun. Nu doar pe ai săi, ci presta aceste servicii și pentru alți membri ai comunității.”
Curat Istorie!
Nu mai pot continua lectura. Răul psihic și fizic de care am pomenit nu a fost o presupunere. Mă cuprinde și eu n-am cum mă apăra. În continuare, în „Istoria Justiției” vor intra, desigur, și alte personaje, iar știința școlarului Morar Daniel de a le găsi valori istorice, adevărate valori istorice, nu va fi alta. Restul, până la 700 de pagini, va fi la fel. Diferite vor fi doar numele personajelor.Țin să-i mulțumesc, totuși, Alinei Mungiu. Fără dezinvoltura ei morală nu aș fi avut motive să cumpăr 700 de pagini. Nu-i nimic grav. Nu-i voi cere banii înapoi. Mi-au fost, oarecum, de folos. Am deslușit diagnosticul care-mi încâlcise convingerile pe timpul marilor iluzii.
Realitatea ascundea interese din lumea largă. Am descoperit, totuși, cine erau ucenicii care au răspuns chemării lui George Soros, bătrânul fără scrupule. Nu erau inși politici. Nu se înfășurau în idealuri ideologice ori patriotice. Proveneau din aceeași rădăcină; iască. Fără acele slăbiciuni proprii omului: iubire, recunoștință, generozitate, dor… Nu iubeau, nu erau generoși, nu aveau doruri… Aveau școala micului burghez. Conta cât de gros le era buzunarul. Singurul sentiment viu care-i răscolea era ura împotriva celor care nu li se închinau. De aceea nu mă îndoiesc, azi, că tupeul Alinei nu se va stinge. Chiar sunt curios dacă în ceilalți doi, provenind din aceeași rădăcini, au fost posibile schimbări. Nu treziri, schimbări. Înverșunarea lor împotriva lui Iohannis se poate explica prin aceea că Președintele nu este impresionat de buzunarele lor. El iubește măreția rangurilor. Ceea ce nu-i pot garanta Alina și tovarășii ei.
