O întrebare: s-a gândit cineva că e posibil ca grozăviile din SUA să nu fie o simplă gâlceavă între teroriștii neomarxiști și guvernul-victimă? Sau o degradare a poporului american, căzut în prostrație în fața morții unui negru infam? S-a gândit cineva la posibilitatea ca o parte a poporului american să fi înțeles, în sfârșit, că stadiul atins de mult trâmbițata democrație americană este o farsă, o nostalgie a unui trecut care nu mai este? Că nu există revoltă de amploare dacă n-ar exista un fitil întins în decenii, care așteaptă doar scânteia, de oriunde ar veni ea?

În completare la ce scriam aseară, revin și zic, în atenția domnului Adrian Papahagi și compania de atoateștiutori: salturile în societate, respectiv revoluțiile, nu sunt rodul academicienilor, al intelectualilor de salon, ci al subsolului, acolo de unde izbucnesc lumpenul, amărâtul, obiditul, purtătorul inconștient al viitorului, sămânța transformărilor.

N.R. – textul se regăsește și pe pagina de socializare a autorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.