Un dirijor și compozitor român. Câștigă, de curând, premiul cel mare în Japonia. Și iată-l la Radio România muzical. – „Cum a fost?” – „Sunt fericit. Soției mele i-a plăcut o poezie japoneză. Eu am compus muzica. O poezie emoționantă”. Începe să o recite. Toată, în engleză. Siderat, ascult mai departe. Bietul om! Ca nu cumva să se creadă că este un oarecine, a recitat în engleză. Un pic mai jos, pe dealurile mănoase de sub Carpați, Maricica, fostă slujnică, o femeie de treabă, are în curte o limuzină. A fiului, fost rândaș în Anglia. Ca nu care cumva cineva să-și aducă aminte de originea ei, zbiară la vecina care-i mătură curtea; acum e stăpână. Dacă insul, cetățean al țării care i-a oferit o mașină slugii, ar întreba-o ce nație este, Maricia a răspunde că, vai!, ea a votat cu Iohannis. Nu  mai este româncă, păi cum?

Acest popor al meu, jalnic, merită să piară ca popor. Sunt milioane. 60 la sută. De la Maricica la… Nu divulg numele dirijorului din milă. La fel și pe al Măricicăi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.