Nu știu dacă se cade să spun tocmai eu că mă mâhnește constatarea la care am ajuns în zilele din urmă: NU Klaus Werner se căznește să-și găsească poporul, ci poporul iohannist își chinuie conducătorul. De la medicul sâcâit de o clientelă mizeră, trecând pe la profesorul universitar cu armură lustruită de semidoct suficient, la tânărul arogant, searbăd și cosmopolit din multinaționale, pretind insolent-agresiv de la insul căruia îi poartă numele toate privilegiile promise de Occidentul care l-a aburcat pe scaunul de fals împărat. Credința lor aristocrată dospește în aluatul schizofreniei: „Muie PSD!” Sărmanul ins fanfaron își suge burta, își trage mâinile spre spate, pășește țantoș cu pieptul umflat, calcă peste rostul său de doar inspector al tuturor instiuțiilor, arătându-le fanilor ura sa față de frații și părinții români care au votat cu PSD.
Uraaaaa! Muie PSD!
Și valuri de calomnii, de minciuni și diversiuni inundă capetele cu minte subțire, excită exhibiționismul și pornirile golănești ale galeriilor fidele. Marele Führer se smerește huiduind, se autoflagelează, își interzice orice ieșire din front, orice manifestare de liberă alegere, numărându-și rânjind voturile obținute.
