Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie și Viorel Cataramă, înfruntând poruncile autorităților, au adus dovezi că pandemia este o înșelătorie. ÎPS Teodosie, împărtășind copii, l-a înfruntat chiar pe șeful său ierarhic, mitropolitul Bisericii Ortodoxe. S-a dovedit că plebeii nu sunt interesați de adevăr. N-au fost niciodată fanii adevărului. Ieri am văzut la televizor echipe celebre de fotbal stropind insecticid pe mingea de fotbal, pe crampoane și pe liniile de marcaj. Copacii țării sunt năpădiți de păduchi. Măștile obligatorii sunt de proastă calitate, nu sunt de niciun folos. Guvernanții care au luat în grijă treburile țării se dau peste cap să afle chichițe pentru a călca în picioare Constituția. O instituția fundamentală, Curtea Constituțională este batjocorită de numărul doi în partidul de guvernământ. Legile sanitare nesocotesc drepturile de căpătâi ale nației, amendează demonstranții antiguvernamentali.
Mă întreb, în clipa întrebărilor: Iisus Hristos a învins cu îndemnul „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” sau cu amenințarea Apocalipsei, când nu va mai rămâne piatră pe piatră pentru neascultători?
Frica – mai presus decât orice! Îmbâcsiți creierele cu temeri de moarte și stăpâniți veșnic!
Dar iată, o sută de curajoși înfruntă Apocalipsa în Piața Victoriei. Sunt interziși de autorități. Presa chipurile independentă îi aruncă în derizoriu. Fie sunt plătiți de Rusia, fie sunt mânați în luptă de serviciile lui Iohannis. Un director al unei televiziuni importante se debarasează de misia cu care a fost învestit și se angajează în slujba unei puteri străine.
Lupta trebuie continuată cu alte mijloace. Să-i zicem, deocamdată, apostolat.
Citește și Libertate!




