Ultimele cuvinte ale rândulețelor publicate recent implicau gândurile și simțirile mele de peste 20 de ani. Sunau în felul următor: „România să se trezească la viața simțită de oameni, nu de păpuși care au prețul de cumpărare pe piept.”

S-o trezi, nu s-o trezi, nu aveam cum să-mi dau seama. Aflu acum ceva despre un copil „minune”, cu numele de Florian Bichir. De fapt, nu aflu acum, pentru că ne cunoaștem de multă vreme.  Dar imaginația mă ajută, desigur. Și-l văd pe când era mic și purta cu el un ghiozdan de familie bună. Ca pe un lucru de mare preț.

Dar abia acum, „marele Bichir”, dă știre că în acelei vremi ascundea în el, în ghiozdan, un obiect de un preț inestimabil, și anume, dovada că mama lui Georgescu făcea parte din rândurile legionarilor. Și? – mă întreb eu. Poate făcea parte și tata, deși nu cred, Dumnezeu să-l ierte!

Gândurile mă conduc în Franța. Spre lumina ei. În urmă cu aproape un secol, Franța își recuperase independența cu sprijinul unor forțe din care făceau parte și rușii. Cum, mă întrebam eu, este posibil ca francezii să adimtă ca din banii lor să se cumpere arme de luptă împotriva rușilor? Ce-au făcut ăștia?

Citesc acum informția că și o parte din banii românilor – cel puțin dublu față de suma care reprezintă cotizația cerută de NATO -, cei mai mulți dintre români fiind săraci lipiți pământului, se duce spre arme împotriva rușilor. Am afirmat deseori în scrieri în care îl criticam pe Iohannis, că-l prețuiesc totuși pentru prietenia sa veșnică și mereu simțită cu Hitler. Iubesc toți oamenii cu prietenie veșnică în conștiința lor. Îl rog din sufeltul care-l admiră să înapieze acești bani poporului care l-a urcat în vârful unei Românii pe care nu o iubește.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.