Iată doi oameni la TVR: Ilie Șerbănescu și Radu Soviani. De fapt trei: moderatorul emisiunii, Ionuț Cristache, este neutru. Ilie Șerbănescu are în spate, pe lângă anii mulți, o dorință constantă de a vedea partea corectă a lucrurilor. Radu Soviani, mai tânăr, suportă avântul modern spre interesul propriu cu mentalitatea neamului prost: mereu cu teama în suflet că aproapele său câștigă mai mult și nemeritat. Al treilea, moderatorul săracul, trage la o barcă fără vâsle.
Discuția se poartă pe tema Pilonului II de pensii. Bătrânul Șerbănescu, cu simțul netocit al drumului drept, afirmă ceva pe care am să-l comprim în imaginea jocului CARITAS. Un joc al unor indivizi puși pe îmbogățire fără muncă: adună laolaltă oameni de bună-credință, le promit marea cu sarea, fără nicio garanție materială, iar ei adună, lună de lună, an de an, potul.
Radu Soviani îl contrazice cu felul său de a simți lumea în care s-a născut fără alt merit decât cel care l-a adus la viață și pe adversarul său. Zbiară victorios și zice că Pilonul II de pensii este o găselniță capitalistă și, prin urmare, logic, salvatoare. Moderatorul fără vâsle, fiindcă nu vrea să pară că este de o parte sau de alta, convine că Ilie are dreptatea sa și, pentru a nu cădea din barcă, adaugă sentențios, cu vervă de mahala: acum, haideți să vedem cum judecă băieții și fetele astea din guvern!
Iar eu mă opresc la o altă imagine, cu Viorel Cataramă în prim-plan. Îmbătrânit, rafinat oarecum, respectiv, fără a avea pe chip duritatea barbarului înnobilat prin bani mai mult sau mai puțin cinstiți. Spune, măsurându-și puținătatea vorbelor, că domnia sa știe un lucru: în deceniul de început al capitalismului, nu puteai să apelezi la un serviciu al statului fără a vărsa mărunțișul, uneori cu multe zerouri, în buzunarul stăpânitorului de servicii. DNA-ul a pus capăt acestei practici. Speriați de direcția pe care o luau vorbele acestuia, colegii de platou, sic! i-au închis gura, respectiv, i-au luat din gură tocmai vorbele care ar fi relevat că, barând niște cărări, DNA-ul a deschis autostrăzi spre abuz și poliție politică.
Dar iată-l pe peședintele Klaus Werner Iohannis. Cu adevărul său. Care nu este cel de pe eticheta cu care a câștigat piața. Societatea umană este, în plan general, ceea ce este familia în plan individual. Adică reguli, structuri, voințe, valori care să-i asigure durata, în frunte cu un tată care se sacrifică pentru binele interesului general. Președintele-tată de familie nu este din familie. Este stăpân și atât. EU decid, punct! Un tată adevărat ar fi adunat adevărul lui Ilie și adevărul lui Cataramă, mai exact le-ar fi adunat într-un obiect nou și cu acesta ar fi eliberat națiunea spre adevărurile mari. Președintele, dimpotrivă, ca orice stăpânitor peste credincioși de altă proveniență știe că, citez din înaintașul său, care zicea: „Triburile omenești nu se ghidează după raționamente, nici după sentimente. Trebuie incitată fantezia și inspirată teama, după cum ne învață Istoria veche, dar și cea modernă”.
Iese în public, prima abatere de la calitatea de tată de familie, și, rânjind sardonic, cum nu o face niciun părinte iubitor, întreabă, vârând în credincioși teama și suspiciuni fanteziste: guvernaților, aveți bani de pensii și salarii?
