M-am angajat, în fața televizorului, să aflu despre ce este vorba în mitingul de sâmbătă din Piața Victoriei. Eram împovărat cu grijile mele, dar nu numai. La fel de împovărată îmi era memoria. Cu imagini incredibile despre felul în care este condusă țara.
Felul în care a evoluat ființa mea este unul firesc. Reportericesc și scriitoricesc. Respectiv, nu aud vorbele care ies din gură, ci din sufletele pe care le citesc în ochi. De aici provenea și oboseala de care amintem. Vorbele ieșite pe gurile vorbitorilor rezonau cu sufletele boierilor români, argați la turci și altele asemenea.
Priveam demonstrația oamenilor care veneau cârduri-cârduri și oftam. Nu înțelegeam mare lucru.
Și s-a lăsat noaptea. Spre mirarea mea, eram elibarat de toate vocile de argați la boierii UE. În loc de răgete și sclifoseli actoricești, vedeam ochi plânși, fețe zâmbitoare și suflete românești. Și doruri, și suferințe, și speranțe. Întreaga noapte am flost alt om. Gânditor cu minte senină. Liberă.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
