Citez dintr-un înțelept:
„Iar tu mă torturezi, nebun ce ești,
Îmi torturezi credința?”
Mă bucurasem, la minus 20 de grade, de ceata de conaționali din Piața Universității; îmbrobodiți care și cum, scandau: „Să ne trăiești Arafat!”
Erau păgubiți de naivitatea și ignoranța unui personaj, trăind, pe atunci, într-o lume iluzorie, personaj care, astăzi, se dovedește a fi doar un oștean feudal, tocmit să încartiruiască o nație străină, pentru a prinde un intrus obraznic.
Îmi sfidez versatilitatea și nu spun: eroare, eu eram în apele meșteșugului meu, dar viața voia să mă pună la încercare. Nu e adevărat! Chiar l-am crezut pe de nerecunoscutul astăzi Raed Arafat.
Am o singură mângâiere, n-aveam cum și de unde ști atunci că individul și-a găsit adăpost, ca orice lefegiu, în ultimul teritoriu cu sclavi și iobagi.
