În mare să ne regăsim toți cei pierduți!

Ce mă îndurerează nu sunt vorbele unui născut din rahat. Mă rănesc vorbele oricui, dacă mint. Iată, iubiții mei din peregrinări, acum, se rușinează de sentimentele care ne-au apropiat. Își spun: dacă rahatul are dreptate? Ca să vezi! Ce-i drept, democrația e întinată. Așa e. Trebuie să creadă, dar nu pricep. Care democrație, aceea de la 1907? Aceea care a despărțit pe fii de părinți, pe prietenii până la moarte? Aceea a unui sas nevolnic, plodit din ură și prostie? Da, mi-am pierdut prietenii. Ce e pierdut, a meritat să fie pierdut. Sunt în dilemă: să-mi găsesc alții? Cum? Scormonesc: doar maldăre de prejudecăți. Ce dracului e cu mine? Prea mult mă mistui de dor. Toate curg spre mare, dar nu ajung. Spre marea pe care am iubit-o și nu o mai iubesc. Musai să o iubesc din nou, îmi spun. În ea să regăsesc iubirile pierdute. Iar fluviul meu de iubire să nu se împrăștie în miriști. În mare să ne regăsim toți cei pierduți!